Ganduri 11 – Povestea unei crime

Lasa firul de trandafir sa cada,si.. cu greu adunandu-si puterile se ridica in capul oaselor. Trasaturile fetei, odata fine si catifelate se chircira intr-un gest de regret ce cu greu putea trece neobservat. Nasul subtire si privirea plecata, ii tradau emotiile, in timp ce ochii, de un albastru ca marea pe timp de furtuna, erau acum incetosati si plini de lacrimi. In fata ei se inalta un monument de marmura rece, unde, scrijelite pe veci stateau cateva cuvinte :

~Rebecca Brown~

(b.1976-d.1982)

~Beloved daughter of Carla Brown~

Trecusera 4 ani din ziua in care viata Carlei lua o cu totul alta intorsura… undeva pe la jumatatea lunii mai, 1982.

Ca in oricare alta zi, Carla se intorcea de la serviciu, parcurgand cei 2 kilometri distanta pana la micuta lor casuta, pe jos. Era o zi frumoasa, cu vant slab, pomii erau verzi si fosneau lin la atingerea suflului caldut de aer ce batea dinspre sud. Renuntase la geaca, lasand-o sa cada usor de pe umeri, in timp ce se aseza pe o banca in apropierea parcului. Copii de varste diferite alergau incolo si incoace intr-un tril zgomotos, sarind peste gardulete sau alunecand pe toboganele rosii ce straluceau frumos in lumina soarelui de primavara. In ciuda copiilor care strigau cat ii tineau plamanii si ridicau mici nori de praf in alergatura lor prin nisip, Carla se simtea in largul ei acolo, cu mintea limpede si privirea atintita la cativa dintre copiii care faceau forme in nisipul moale.

Nu avea sa zaboveasca mult, intrucat acei copii ii faceau dor de propriul copil, acel ghemotoc de fata care ii incanta zilele de cand aparuse pe lume. Uitandu-se la acei copii jucandu-se fara griji, isi aminti de ziua in care fetita ei facu pasul cel mare si se hotara sa iasa la lumina.

Era intr-o zi de iarna, cu zapada pufoasa si fulgi sclipitori, care se prelingeau in dansul lor zigzagat din imensitatea cerului portocaliu. Dupa multe ore de chinuri, eforturile ii fusesera rasplatite. Isi tinea strans la piept pruncul, un bebelush mic si adorabil, cu suvite blonde unduindu-se usor pe crestetul capului, cu ochii ca doua margele de un albastru-cenusiu, uitandu-se cu duiosie la chipul mamei lui, scancind si surazand la atingerea calda a Carlei. De cum o vazuse, stiuse, ca ii va deveni lumina ochilor, fericirea vietii ei, si se indragosti pe data.

Sunetele copiilor din parc se estompara treptat, lasand gandurile femeii sa deapane amintiri: primii pasi, primul dinte..primul cuvant rostit. Ii parea intr-un fel rau ca avea sa ii ofere o viata fara un tata alaturi, dar se simtea puternica si isi iubea fata, de asemenea ar fi facut orice cu putinta pentru a-i oferi orice ar fi avut ea nevoie, de a o sustine in orice si-ar fi dorit sa faca. Ii oferea iubire neconditionata, alintari si mici mustrari atunci cand gresea, o dusese la gradinita si la cursuri de pian,iar acum o pregatea pentru urmatoarea etapa. Mai erau cateva luni bune pana cand mica ei fata avea sa inceapa scoala, asa ca isi puse in cap ca pana atunci sa continue sa o mai rasfete asa cum o facuse pana acum, inainte de a da cu nasul de un nou mod de viata, de a incepe sa isi creeze propria personalitate, ce inca de pe acum ii dadea uneori batai de cap.

Se ridica de pe banca si pleca, aruncand o ultima privire asupra copiilor ce se jucau in parculet si se indrepta spre magazinele de pe Straduta 16, pentru a face cateva cumparaturi.

Nu statuse mai mult de 15 minute legate. Cumpara fructe, salata, o punga de macaroane italienesti si o mica caserola de inghetzata cu caramel si piersici pentru fata ei, plati, apoi iesi din magazin cu sacosa de cumparaturi in mana.

Ocoli monumentul Eroului Necunoscut, apoi mica Bisericuta Catolica in dreptul careia isi facu discret semnul crucii, apoi intra in micul gang ce ducea spre aleea casei ei.

La numarul 28, se opri langa casuta postala, lua plicul ce se afla inauntru si fugitiv isi arunca ochii pe el. Era instiintarea de plata a taxelor pentru intretinerea casei. Puse plicul in geanta si se indrepta cu pasi mici pe aleia pavata cu dale de culoarea untului, inspre casa.

Usa parea descuiata, insa din acel unghi nu putea vedea daca cineva se afla inauntru. Avu un moment de nesiguranta, dar isi impuse sa nu isi faca griji. Pasi peste pragul de la intrare si lasa din mana geanta si sacosa de cumparaturi, apoi arunca o privire prin living, lasa geaca sa cada pe canapea apoi o striga pe Rebecca.

Aceasta cobori in graba scarile ce duceau in camera ei si nefiind atenta se impiedica de covorasul din capul scarilor, venind in nas undeva langa picioarele mamei. Carla o culese cu grija de pe jos, o scutura de praful de pe bluzita vernil si mai inainte de a apuca sa o intrebe de ce era usa deschisa, Rebecca o si tulise in hol sa vada ce ar putea fi in sacosa de cumparaturi.

Carla roti ochii apoi zambi larg si se duse in hol, pentru a-i oferi inghetata celei mici. Rebecca ii sari de gat pupand-o, multumi, apoi avand intentia de a disparea din nou la etaj, Carla o trase usor de maneca, oprind-o din alergatura si o chestiona:

-De ce era usa deschisa? Ai fost afara sa te joci ?

-Da mami, si venisem sa iau un plasture.

-Plasture? Te-ai ranit?

Instinctual, mama isi invarti copilul in loc si ii analiza fiecare coltisor de piele ce se zarea de sub bluzita si pantalonasii scurti, insa nu descoperi nici un semn nou.

-Nu mami! Nu e pentru mine. E pentru domnul Tedy.

Mama rase si isi mangaie copila pe capsor, apoi ii aranja una din codite care iesise pe jumatate din fundita roz, prinsa cu grija de dimineata.

-Dar ce a patit Tedy? A cazut?

-S-a rupt, si are o buba mare mami, si ii curge sanje!!

-Se spune “sange” pui, nu sanje. Adu-l incoace sa vedem cum putem sa il facem bine.

Rebecca fugi in curte si reveni cu ursuletul in brate, impachetat intr-o carpitza de culoare alba.

Mama desfasura carpitza din jurul burtii domnului Tedy si descoperi problema. Avea o gaura cam de jumatate de centimetru din care acum se scurgeau pe marmura din hol firisoare sidefii de nisip fin. Fara sa vrea o bufni rasul, dar vazand-o pe Rebecca ca statea imbufnata langa ea uitandu-se cu jind la ursuletul de plus, isi lua un aer grav si consimti:

-Da mami, are buba. Dar stai linistita ca il peticim. Dar nu cu plasture. Plasturii sunt pentru buba de oameni. La ursuleti se procedeaza altfel.

Rebecca surase si urca repede in camera ei, se instala frumos in mijlocul patului si deschise televizorul pe programul de desene animate.

Carla o urmari din priviri, apoi lua sacosa si disparu cu tot cu ea si cu ursulet in bucatarie.

Despacheta cumparaturile, le aseza intr-o ordine exagerata pe masa din lemn de stejar, pregati cateva castroane si o oala in care sa fiarba macaroanele, apoi se apuca sa gateasca masa de pranz ce aveau sa o ia in acea zi.

Dupa ce macaroanele se terminara de fiert, le turna intr-o craticioara sa se raceasca putin, in timp ce prepara branza si sosul usor picant. Dupa ce toate fura aranjate frumos pe masa pentru a putea fi mancate, lua o scurta pauza pentru a se ocupa de Tedy.

Din camera de la etaj se distingeau rasetele Rebeccai ce inca se uita la desene animate, asa ca avea timp sa produca “licoarea miraculoasa” ce avea sa il faca pe domnul Tedy bine.

Ajunsa in dreptul bibliotecii din dormitorul sau, poposi cu privirea pentru un moment la fotografia lui Tom, raposatul ei sot, care, arborand un aer de om puternic in uniforma sa de militar, alaturi de colegii de pluton zambea frumos la camera. Ofta incet, in timp ce sterse cu grija o particica din rama de argint, apoi cotrobai prin raftul mijlociul al bibliotecii ceva cu care sa coasa “buba” ursuletului mult adorat.

Scoase ata de culoare maro, un ac si stand pe marginea patului, ii cusu gaurica din burta, gandindu-se ca Rebecca va fi foarte fericita sa il vada iarasi intreg. Inainte insa de a i-l prezenta fetei ei, trebuia sa il infasoare inapoi in carpita si sa prepare “licoarea magica”, care de fapt era un paharel minuscul umplut cu apa, ce i se va administra urusletului pe calea micului botic.

Traversa holul in varfurile degetelor si se posta in fata usii Rebeccai varandu-si capul pe usa pentru a o surprinde.

Rebecca se intoarse spre ea si vazand-o cu ursuletul in brate tasni din pat si se priponi in fata Carlei cerandu-i-l cu ardoare. Fetita lua paharul cu apa si i-l turna in cap lui Tedy apoi ii jumuli carpita de pe el pentru a ajunge pentru a infinita oara la concluzia ca mama ei este un adevarat magician, rana disparand ca prin farmec de fiecare data.

Carla ii surase cu dragoste si o ruga sa coboare in 2 minute la masa, dar sa il lase pe Tedy sa faca nani intrucat trebuia sa se recupereze. Rebecca dadu din cap ca da, puse ursuletul in patutul lui, il inveli, il pupa apoi alerga in jos pe scari inspre bucatarie, de unde venea un miros foarte placut de macaroane.

Dupa-amiaza trecu relativ repede. Dupa masa, mama isi duse copilul in camera pentru o ora de somn, pentru ca mai tarziu sa aiba din nou energia necesara de a se mai juca in curte cu ea, facand forme impreuna sau jucandu-se “de-a v-ati ascuns”. Asta se si intamplase in acea dupa-amiaza pentru doua ore bune, pana cand, in jocul celor doua interveni ceva, ce o nelinisti pe Carla.

Pe la ora 7, cand incepea sa se insereze destul de bine afara, Carla numara pentru ultima oara pana la 100 inainte de a se duce sa isi caute fiica, ascunsa pe undeva prin imprejurimi. Undeva pe ma numarul 56, Carla simti un fior rece ca de gheata strabatandu-i sira spinarii, si tresari, uitand sa mai continue sa numere. Arunca o privire in jur si nu observa nimic suspect. Era liniste, luminile se aprinsesera si nimic nu parea iesit din comun. Si totusi.. simtea ca ceva era in neregula. Se simtea ..oarecum urmarita indeaproape, de niste ochi cercetatori, si se impacienta, insa nu scoase nici un cuvant, nevrand sa isi sperie fiica pe baza unei presimtiri sau a unui fior. Continua sa numere, ramanand insa cu privirea atintita asupra unui punct fix, undeva in spatele gardului viu ce crestea in spatele casei de vizavi.

-95..96…..97…..98….99..100! Cine nu e gata il iau cu lopata!

Pleca in cautarea Rebeccai, urmarind cu atentie orice miscare, o frunza care aluneca de pe o ramura a pomului, o pasare, un strigat subtire de cucuvea, orice ar fi putut trada potentiala ascunzatoare a fetei sale.

Trecura 7 minute de cand Carla o cauta pe Rebecca si si-ar fi dorit ca acest timp sa se scurteze cat mai repede posibil. Deja se inserase, cerul era intunecat iar becurile luminau ici si colo curtea. Deja isi simtea inima batandu-i puternic in piept, o cauta in garaj, dupa Chevroletul defect ce zacea acolo de ani de zile, intra in casa, o cauta in bucatarie sub masa, in living dupa canapea, in camera ei, in sifonier, in dormitorul sau… nimic. Speriata ca nu apare striga la intamplare dupa ea, si nu auzi nici un raspuns. Invartindu-se cu disperare prin casa, auzi un zgomot venind de undeva de jos, cam in dreptul holului ce dadea inspre living.

Pivnita.. !

Exasperata, cobori scarile in graba si o vazu. Ascunsa dupa cateva butoaie goale de vin si vreo trei rafturi cu borcane prafuite, se straduia pe cat posibil sa nu stranute pentru ca mama ei sa nu o gaseasca, si facu o mutra de dezamagire cand Carla aparu in capul scarilor.

Mama rasufla usurata, insa se incrunta la Rebecca dupa ce o scoase cu grija dintre maldarele de borcane, apoi pana ajunsera in bucatarie o mustra deoarece o speriase de moarte, si ii zise cu tonul mai ridicat decat de obicei sa nu mai se ascunda in astfel de locuri si sa nu mai astepte asa de mult pentru a fi gasita.

Rebecca agasata si neintelegand exact ce nu ii convenea mamei ei si care era motivul pentru care se tipa la ea, isi lua farfuria si iesi din bucatarie trantind usa, apoi urca in camera ei si incepu sa planga.

Ramasa singura in bucatarie, pe ganduri..profund ranita de gestul fetei ei, Carla se ridica de pe scaun si se indrepta spre unul dintre cele 4 dulapioare suspendate pentru a-si face o cana de ceai negru. In minte ii aparu imaginea lui Tom, si isi spuse in sine “of..de ce m-ai lasat singura.. de ce?”…

Ofta inca o data cu regret in timp ce isi turna ceaiul fierbinte in cana de Nescaffe, apoi ridica privirea pe geam si privi afara.

Noaptea se lasase peste oras.

Undeva in jurul orei 12 seara Carla urca in camera Rebeccai, care era adormita de mult cu domnul Tedy strans la piept, se apleca pentru a o inveli si ii sopti ca ii pare rau pentru cuvintele aruncate mai inainte, apoi o saruta pe frunte si ii spuse ca o iubeste. Inainte sa iasa pe usa mai susura in liniste “somn usor” si apoi inchise usa in urma ei.

Cobori in dormitor, se schimba in pijama si se sui in pat. Citi cateva pagini din romanul pe care il incepuse cu o zi in urma si apoi stinse lumina, lasandu-se prada somnului ce deja o toropise.

Ceasul din living batea de ora 3 jumatate, rezonand sinistru in vitrina ce strajuia de o parte si de alta peretele dinspre fereastra. Totul parea linistit in siguranta peretilor, Carla dormea in camera ei, iar dinspre etaj era la fel de liniste ca in tot restul casei.

De partea cealalta a peretilor, in intunericul dens de afara, se puteau auzi insa pasii unei persoane, apropiindu-se cu bagare de seama de usa de la intrare.

Analizand imprejurimile si uitandu-se mereu peste umar pentru a vedea era urmarit, barbatul de 41 de ani, imbracat cu haine de culoare neagra, pitit dupa coltul casei, statea de veghe. Bagand de seama ca e liniste, ocoli pe vine peretele casei pana in dreptul usii si incerca clanta.

Vazand ca era incuiata, isi indesa mana in buzunar in cautarea unui obiect contondent..cu care ar putea forta incuietoarea in asa mod incat sa nu provoace prea mult zgomot. In cateva minute, incuietoarea de la usa ceda, iar el patrunse inauntru, reusind sa evite latratul cainelui din curtea vecina.

Se pituli dupa peretele de la intrare si isi arunca ochii prin geamul de la usa, afara, pentru a vedea daca cineva.. cumva, l-a observat.

Nefiind observat, intra in casa, cautand cu privirea daca cineva l-ar fi putut incolti. Vazand ca este liniste si probabil ca stapana casei dormea, la fel ca si fiica-sa, cotrobai prin living dupa obiecte ce ar fi putut fi furate. Se misca incet, cu bagare de seama, pasind pe varfurile degetelor pentru a nu fi prins de femeia pe care o vazuse mai devreme jucandu-se cu fata ei in curte. Isi plimba degetele inmanusate printre rafturile de la biblioteca din living cautand bijuterii sau bani, insa nu gasi mare lucru.Doar niste medalii puse in cutiute de catifea albastra, pastrate in ordine, pe care le lua pe post de suvenir. Cauta in vitrina si baga intr-un sac cu snur cateva bibelouri din portelan, niste poze in rame de argint si o icoana placata cu aur, apoi parasi camera la fel de incet cum intrase in ea, lasand in urma lui totul vraiste.

Intra pe holul dinspre dormitorul Carlei si o zari cu coada ochiului prin crapatura usii de la camera. Dormea. Insa nu isi putea permite sa intre pentru a cotrobai, de teama de a nu fi prins, asa ca renunta, urcand la etaj, mai silentios ca o felina la panda.

Pe holul de la etaj domina linistea si avu norocul sa intre intr-o camera foarte frumos aranjata, si total diferita fata de restul casei.

Incaperea era spatioasa si frumos aranjata, cu un birou mare din lemn de cires dominand din mijloc inreaga camera. Alaturi, in stanga ferestrei era un corp vechi de biblioteca cu o multime de rafturi ticsite de carti de mare valoare. Pe peretele interior erau aranjate cu grija cateva tablouri in jurul unui raft suspendat, in al carui mijloc trona o urna din argint, pe care se putea zari un grup de litere scrise caligrafic.

Se indrepta catre acel raft si citi: ~Thomas D. Brown~

Intelese ca era deci vorba despre o urna cu cenusa, probabil a defunctului sot al Carlei, si avut cateva clipe mustrari de constiinta, vrand sa o lase acolo. Dar, impins de nevoie, trecu repede peste acest gand si o baga iute in sac, deja imaginandu-si cati bani ar fi luat pe ea.

Pentru un cunoscator, gestul lui ar fi fost nu doar lipsit de respect fata de un mort, cat si total nechibzuit, intrucat daca s-ar fi descoperit lipsa acestor bunuri (si era imposibil sa nu se descopere) dupa spargerea prealabila, cel ce va fi cumparat acea urna cu siguranta ar fi raportat politiei despre existenta ei, intrucat urna respectiva avea initialele defunctului si sotului celei careia i se furase din casa. Insa pe el, Benjamin, impins de disperare si sete de bani, nu il duse mintea. De asemenea, cartile ce stateau de ani de zile pe rafturile acelei biblioteci, ar fi valorat probabil la un loc cat un tablou al marelui artist Picasso, si i-ar fi fost indeajuns cat sa-si ia o vacanta de o luna in Insulele Caraibe.

In camera ei, Rebecca se trezi brusc din somn, cercetand curioasa intunericul. Auzea niste fosnituri dinspre peretele ce dadea spre camera tatalui sau. Frecandu-se somnoroasa la ochi, se ridica in capul oaselor si, lasand sa-i cada ursuletul pe jos, se duse la usa, iesind apoi in hol. Pasi curioasa pe carpeta pufoasa, cercetand zgomotele ce se auzeau din camera alaturata, dar de cum trecu de jumatatea peretelui, ingheta la aparitia neasteptata a unui om solid ce ramase la fel de socat probabil ca si ea, ca se afla acolo. Fata ridica privirea si observa doar un nas mare ce se prelungea stramb de sub rama ochelarilor de un negru opac si obrazul acoperit cu o barba destul de stufoasa.

Tasni cu viteza unui iepure spre cea mai apropiata usa, cea a baii, incercand sa scape de primejdie, dar nu apuca decat sa treaca pragul.

Fara a gandi, omul se napusti ca un vultur in picaj asupra ei inainte de a-i da ocazia sa deschida gura pentru a striga dupa ajutor, si o izbi cu putere cu capul de marginea cazii, aruncand-o inauntru. Inainte de a-si da ultima suflare, Rebecca isi privi ucigasul ce statea aplecat asupra ei, si apuca sa rosteasca doar un “mami…” surd, inainte de a se lasa moale si rece in cada ce devenise o balta de sange.

Inchise ochii si se lasa condusa de mana de un inger..catre raza aceea de lumina ce sclipea frumos in departare.

Auzind zgomote obscure la etaj, Carla se trezi din somn si tasnind din pat direct in hol, ramase cu gura cascata la usa de la intrare ce statea deschisa larg de perete. Vrand sa urce in camera Rebeccai, observa dezastrul din living si respiratia i se intretaie. Deschise gura si striga de cateva ori dupa fata ei in urca in graba scarile.

(afara se auzira cainii latrand, apoi rotile masinii scrasnind furios pe strada din fata casei, apoi sunetul se estompa intr-un nor imens de praf)

Nu apuca sa vada decat o dara de sange ce mazgalise carpeta din holul de la etaj si isi spuse in sine “Doamne, zi-mi ca nu e adevarat!..” Se napusti in baie si, prabusindu-se in genunchi langa marginea cazii, scoase un urlet de disperare si durere cand vazu ca Rebecca nu mai misca iar sangele siroia pe peretii cazii.

Imaginea era cutremuratoare, trebuie sa fi fost cumplit pentru o mama sa isi vada copilul zacand intr-o balta de sange, rece si moale ca o carpa. Nu ii trecu nimic prin minte in afara de “Blestemat sa fii tu ce ai curmat viata acestui copil! Blestemat pe veci!”.

Plangea pe gresia rece, tinand-o pe Rebecca strans la piept si sarutand-o, intrebandu-se de ce nu a fost acolo sa impiedice acest lucru sa se intample, de ce nu murise ea in locul ei.. de ce?… , plangea cu sughituri si simtea cum inima i se face bucati in piept…

intre timp…

Undeva pe la 5km de locul pe care il pradase, Benjamin conducea ca nebun, depasind frenetic masina dupa masina, ignorand orice semn de ciruculatie sau limita de viteza. Coti brusc pe Drumul National 234 ce ducea in munti si isi continua drumul haotic printre masinile ce il claxonau, disperat.

Inima ii bubuia in piept, respira repede si fruntea ii pulsa de nervi si manie. Cum putuse sa faca asa ceva. Adica dintre toti, tocmai el. Nu ii venea sa creada asa ceva, nu putea concepe a fi real ceea ce tocmai se intamplase. Nu trebuia decat sa ia cateva lucruri de valoare si sa dispara, fara urma. Dar totul se complicase! Daca nu aparea copilul ala in cale, daca nu l-ar fi prins in flagrant. Nu mai intelegea nimic.

De ce nu gandise, cum putuse sa omoare un copil? CUM?!?

Izbi cu pumnul in bordul masini, facand sa sara acul de la kilometraj si isi afunda piciorul in acceleratie, mai sa o rupa. Dupa cativa kilometri, undeva in apropierea unui varf de deal, neputandu-si controla un gest de nervozitate, trase cu putere de volan spre stanga intr-o curba, nebagand de seama pata de ulei ce lucea pe sosea.

Rotile ii patinara si fu aruncat in mai putin de 10 secunde peste marginea soselei, direct in hau. Nu apuca sa mai zareasca decat foile si obiectele din sac zburand pe langa el, in timp ce masina se izbea cu putere de stancile ascutite. Cu un bubuit sec, masina izbucni in flacari si exploda intr-un nor gri de fum si bucati de metal contorsionat, apoi se prabusi la fundul prapastiei, cu capota in jos, peste trupul facut scrum al lui Benjamin.

Politia fusese anuntata la scurt timp de catre un vecin, ce auzind urletele Carlei ii sari in ajutor. Nemai avand puterea sa se ridice din baie, Carla fu escortata de vecin in bucatarie unde ii pregati o cana cu ceai in timp ce politia era pe drum inspre ei, pentru a lua la cunostinta cele ce se petrecusera. Carla ramase cu privirea goala atintita asupra unui punct imaginar din fata ei, tremurand toata si la fel de alba ca varul. Politia ajunse in scurt timp dupa telefonul vecinului si constatara cadavrul fetei de numai 6 ani pe podeaua cazii din baia de la etaj. Doi dintre politisti investigau baia, unul era in living cautand amprente, iar comandantul James P. Marshall o chestiona pe Carla in legatura cu cele ce se intamplasera in acea noapte.

Dupa ce amprentele fusesera trimise la laborator pentru a fi identificate, politistii se retrasera in masina ce astepta in fata casei Carlei.

Era deja trecut de ora 8 dimineata, cand comandantul primi un apel pe telefonul mobil. Vocea il instiinta de faptul ca ucigasul fusese gasit, undeva in prapastia din Valea Seaca, alaturi de cateva din ramasitele lucrurilor pe care le furase de la victima in cauza. Avusese nenorocul de a plonja de la inaltimea de 530 de metri de pe sosea, direct in prapastie, iar medici legisti confirmara identitatea cadavrului cu cea a lui Benjamin.

Comandantul ii transmise vestea Carlei, insa aceasta nu avu puterea decat sa dea din cap cu ochii in lacrimi, ramanand nemiscata pe scaunul din bucatarie, cu cana de ceai neatinsa in mana.

Dupa multe ore de interogatoriu, Carla ramase singura in pustietatea din casa. Politisti plecara dupa ce ii adresara condoleante, inchizand cazul cu regret in suflet, dar multumiti ca cel ce comisese crima era acum oale si ulcele pe fundul vaii.

Inmormantarea Rebeccai avu loc peste doua zile la cimitirul din apropiere. Carla refuza sa faca din asta un mare fast pentru falsii prieteni pe care ii avea asa ca hotara sa se tina tare pe picioare si sa cheme doar trei dintre prietenii cei mai apropiati ei si pe mama sa, singura in putere de a-i alina durerea coplesitoare. Dupa aproape 20 de minute in care se spusesera rugaciuni pentru sufletul celei decedate, se lasa linistea peste cimitir. Cei indoliati priveau cu regret la groapa ce se deschidea in fata lor si la cei doi barbati ce lasau sicriul sa alunece inauntru. Cu capetele plecate si cu solemnitate in glasuri, adresara condoleate mamei si bunicii, apoi indepartandu-se incet catre masinile negre, disparura in zare.

Carla se lasa in genuchi si mangaie capacul sicriului in timp ce lasa sa ii cada lacrimi grele de durere in peste firul de trandafir ce zacea pe capacul sicriului. Cu greu se lasa desprinsa de langa sicriu de catre mama ei. Isi lua ramas bun..apoi cu pasi marunti si tremurand toata, se indeparta.

Insa.. urmatoarele minute fura mai dureroase ca oricand..despartirea o coplesi, si intr-un strigat sfasietor ce rasuna ca un ecou printre pietrele funerare, se pravali la picioarele mama-sii inconstienta.

Urmatoarele 2 zile nu si le mai amintea cu exactitate. Fusese tintuita la pat si tinuta sub supraveghere de catre o asistenta ce ii administra lichide si medicamente ca sa o repuna pe picioare, insa ea refuza sa creada ca ceea ce traia era real. Inchidea ochii si aceleasi imagini ingrozitoare i se perindau prin minte iar si iar pana cand simtea ca e sfasiata in bucati, apoi se mai linistea si adormea, un somn adanc, care insa se preschimba mereu in cosmar.

Dupa aproape 3 saptamani, isi mai reveni la viata, desi viata pentru ea nu mai avea nici un sens. Trebuia insa sa se puna pe picioare, incerca cu greu sa se tarasca pana in bucatarie sa isi ia medicamentele si sa isi bea ceaiul. Era constienta ca nu ii facea bine acest ritm pe care cu greu si-l impunea dar era necesar sa faca ceva. Insa de fiecare data knd credea ca totul va reveni la normal, ceva o tragea cu putere in jos, parca vrand sa o ademeneasca in haul ce se ivise sub ea. De fiecare data insa depunea efortul de a se prinde de o ultima urma de speranta, ca de un fir de ata, si de a iesi din starea in care se afundase.

dupa 4 ani

Viata Carlei devenise neinsemnata o data cu lipsa Rebeccai. Trecuse o data prin situatia de a-l pierde pe omul pe care il iubea, si se repuse pe picioare cu greu. Dar dupa moartea fetei, totul se schimbase.

Nu mai avea cheful necesar pentru a mai face nimic. Desi ii intelesesera situatia nefericita in care se afla, dupa 3 luni de rateuri neintrerupte, hotarara sa ii ofere fie o vacanta fie ar fi fost nevoiti sa o concedieze, deoarece de pe urma ei in ultima perioada se confruntau cu pierderi imense de profit si proiecte esuate.

Carla intelese acest lucru si renunta de bunavoie la job, hotarand sa isi ia singura o vacanta prelungita. Nu conta oricum prea mult daca nu muncea o perioada, avea bani in banca cu care sa poata sa se intretina cel putin timp de 4 luni de zile. Si in plus de asta nu o mai interesau multe. Renuntase sa mai cumpere inghetata cu caramel si piersici, intrucat nu facea decat sa ii aminteasca de Rebecca, nu mai impodobea casa cu flori in fiecare duminica. Isi pierdea timpul mai mult pe la Biserica, rugandu-se si cerandu-si iertare la Dumnezeu, simtindu-se vinovata pentru moartea fetei sale, pentru ca lasase ca a doua oara persoana iubita sa ii fie luata de langa ea. Ea nu putea sa si-o ierte! Niciodata!

In ziua de 22 decembrie, in preajma Craciunului, afara nori se adunasera si formara o pacla portocalie ce acoperi pe data tot orasul. La scurt timp, incepu sa ninga cu fulgi mari si pufosi, la fel ca in acea zi din ’76, cand pe lume aparuse un inger de fata.

Carla era in living, ghemuita in canapeaua din fata bradului ce stralucea frumos la lumina beculetelor colorate. Desi isi pierduse fata, tinu mortis sa cumpere cadouri pentru ea. Le impachetase frumos cu hartie colorata si le atasase fundite roz, ca cele pe care Rebecca le purta in condite, le aranjase in jurul bradului si puse la casetofon colinde. Daca un strain ar fi fost martor la aceasta atmosfera, s-ar fi induiosat in asa hal incat ar fi luat-o pe Carla in brate si nu i-ar mai fi dat drumul vreodata. Ea insa nu vroia imbratisari. Statea cu privirea pironita la ingerasul cu harpa aurie din varful bradului si strangea in brate ursuletul Rebeccai.

Pentru cateva momente, hotara sa treaca peste starea aceea de covalescenta si sa isi reia viata de la capat, dar renunta repede si se crispa din nou, strangandu-l si mai tare pe Domnul Tedy in brate. Cand ceasul batu de ora 11 si jumatate noaptea, Carla se ridica din mijlocul canapelei si se duse in bucatarie.

Netrecandu-i vreun gand prin minte, deschise dulapiorul de medicamente si extrase un tub de culoare alba din care scoase 3 pastile. Isi turna intr-un pahar apa si le dadu peste cap, apoi urca la etaj si intra in biroul lui Tom.

Se opri in fata pozei lui Tom, langa care acum tronau doua poze ale Rebeccai, una de cand era ea bebelus, si una de la 6 ani, de la aniversarea zilei sale de nastere.

Atinse cu varfurile degetelor fotografia inramata a lui Tom, apoi, plimbandu-si mana peste cea a Rebeccai, susura din strafundul sufletului “imi pare rau.. atat de rau…” , inainte de a iesi din camera si de a inchide usa in urma ei.

In baie, cada se umplea cu apa in timp ce Carla se fataia prin camera sa, cautand un halat de baie curat. Afara frigul aburise geamurile si nu se mai puteau zari decat luminile incetosate de la felinarele din strada. Intra cu ursuletul Rebeccai in baie si lasand sa-i cada hainele pe jos, intra in apa fierbinte.

Inchise ochii si vizualiza pentru a mia oara corpul neinsufletit ce zacea in cada plina de sange, vizualiza imaginea de la cimitir, figura lui Tom cand o sarutase pentru ultima oara inainte de a pleca in misiune, primul scancet al Rebeccai cand se nascu, primi pasii..

Isi simtea ochii grei de somn, corpul parca nu o mai asculta, simtea cum ii zvacnesc tamplele si cum inima isi incetineste ritmul pe parcurs ce timpul trecea. Avu dorinta de a se ridica din cada si de a opri apa ce ii ajungea pana la barbie insa nu putu sa se miste din loc. Incerca sa isi traga mana ce il tinea inca strans pe Tedy de pe marginea cazii si sa traga dopul cazii afara, insa nu putu sa miste nici macar un deget.

Apa ii ajungea pana in dreptul gurii acum. Inspaimantata, trase aer in piept si inchise ochii, in timp ce apa urca din ce in ce mai sus, pana depasi marginea cazii.

Se lupta sa iasa afara inainte de a ramane fara aer in plamani, insa orice ar fi incercat sa faca, nu o ajuta. Atunci intelese.

Pastilele! Pastilele…

Inchise ochii si asculta sunetul jetului de apa ce curgea neincetat in cada ce dadea pe dinafara si cu ultimul gand fugindu-i la Rebecca, isi goli plamanii de ultima gura de aer ce o mai tinea in viata. Cateva clipe, corpul tresari de pulsatiile plamanilor ce se luptau pentru un strop de oxigen, apoi tremurul se potoli, lasand corpul Carlei inert, sub apa.

dupa 5 ore..

Din pumnul strans inclestat, Tedy se desprinse si cazu in balta ce se scurgea din baie pe hol, inundand carpeta, treptele de la scara ce ducea spre living, bucataria, dormitorul…

Fu prea tarziu cand vecinii descoperira ca iese apa din casa Carlei. Acesta plecase demult dintre ei, iar cele cateva lucruri ce mai erau prin casa pluteau in apa ce inundase totul…

Ganduri 10 – Cutreierand in noapte

Inca o zi si inca una si maine va fi alta zi si totusi nimic nu e schimbat. Totul pare sa se repete la nesfarsit dandu-ti de fiecare data aceeasi impresie frustranta: ca nu se mai termina.
Te trezesti insa si vezi cum timpul zboara rapid pe langa tine iar tu stai si contemplezi, gandurile iti fug la amintiri, la ce ai facut in ziua respectiva la ce nu ai facut sau ce ai fi putut face. La scoala, la munca, prieteni, parinti, probleme… Iar tie ti-e sila de tot, de fiecare minut al acestei zile imputzite, de fiecare minut petrecut in fata unui monitor de calculator, de fiecare ora cu care te apropii din ce in ce mai mult de ziua de maine.

Inchid ochii si incerc sa uit ca totul e la fel, ca ziua de maine nu va fi cu nimic diferita fata de cea de azi si ma afund in cearceafurile calde din propriul meu pat. Ma afund din ce in ce mai mult in propriile-mi ganduri si incep cautarea. Dar ce caut? Nimic. Nimic cu adevarat..tot ce ma obsedeaza este irelevant. Nu este nimic de fapt. O putem numi zona crepusculara. De ce? Pentru ca mi-e sila, pentru ca ma simt scufundata in indiferenta si oarecum acest lucru ma uimeste. Nu ma caracterizeaza astfel de stari iar cand am parte de ele sunt de scurta durata. Insa acum pare diferit. Ceva ma macina si nu stiu exact ce, si astfel in mintea mea se deruleaza diverse faze fara legaturi intre ele, fractiuni din diverse momentele ale existentei mele pe acest pamant.. si imi toaca nervii constant.. provocand sentimente contradictorii..

Respir adanc si incerc sa imi canalizez gandurile intr-o alta directie. Nu. Nu merge. Injur in gand si ma ridic din pat. Bajbai prin intunericul camerei si descopar pachetul de tigari din biblioteca. Nu. Nu e pachetul. Asta e ceasul care a refuzat sa mai ticaie de vreo 3 ani incoace. El n-are nici o vina. Ticaitul era de vina asa ca l-am lasat fara baterii intr-o seara asemanatoare cu aceasta, in care totul imi provoca fie nervi, fie frustrare. Imi retrag mana si aprind beculetul de la biblioteca, acea sclipire de lumina ce imi veghea somnul de pe vremea cand eram inca prea mica si prea speriata de ideea de a dormi singura in intunericul camerei mele.

Lumina imi intra in ochi si ma stramb clipind repede pentru a-mi regla vederea, apoi gasesc pachetul si sting beculetul. Cobor din pat si ma duc la fereastra. O deschid si ma cocotz pe calorifer aruncand un ochi in intunericul din parcarea blocului. E liniste. Mai mult sau mai putin. Se aud doar greierii si din cand in cand o masina ratacita pe bulevard al carui motor huruie inecat. Imi aprind tigara si imi adancesc capul in palme, respirand aerul rece de afara.

Trag adanc fum in piept si imi repet acelasi lucru pe care il fac mereu : Maine nu mai fumez! Da chiar asa am sa ma las. Si mai trag un fum din tigara, lasand aroma de tutun sa imi inunde plamanii. Saracii mei plamani.. !

Da,intr-adevar!

Mai iau un fum incercand sa imi eliberez mintea de orice fel de gand insa aceasta se impotriveste aruncandu-mi replici din conversatii duse acum mult timp, aruncandu-mi fragmente de amintiri de mult apuse si incerc sa gasesc o iesire,o scapare, o rezolvare pt fiecare din ele. De ce?
Incepe sa devina agasant. Ma simt posedata, ca si cand as fi marioneta unei forte superioare, ma simt ca un cobai inchis intr-o cusca, in timp ce stapanul il tortureaza in fel si chip pentru a-i observa reactiile la diversii stimuli mai mult sau mai putin placuti.

Ma intreb. Oare cand o sa se termine? De ce imi umplu mintea cu prostii din moment ce toate aceste lucruri sunte irelevante? De ce oare ma cert cu constiinta mea? La ora asta?!?! Nu-s normala.
Mda, cine zice ca as fi?!

Ma enervez si arunc tigara pe geam si ma sui din nou in pat zicandu-mi ca ar fi cazul sa adorm, la fel ca si in celelalte nopti in care mintea mea refuza sa adoarma. (am incercat chiar mai multe metode de a adormi dar toate au fost esuate: numaratul oilor, muzica linistita pe care poti sa adormi.. si altele)
Sictir!
Pe la urechi imi bazaie un tzantzar. Asta precis e cel de acum 2 seri pe care nu am reusit sa il prind ca se camuflase pe fondul maroniu al sifonierului si acum s-a trezit sa ma bantuie iar. Mama ta d inaripat. Las’ k-ti vine si tie randul odata si odata!!
Imi pun castile pe urechi k sa nu il mai aud si dau drumu la muzica la maxim. Macar asa poate alung nu numai tantarul dar si gandurile…

O melodie, 2 melodii….5 melodii… (Dorm?! Nu dorm. dammit..)

Imi pironesc privirea pe tavan si clipesc, stresata dupa atatea incercari de a ma potoli.
Mintea mea fuge la versurile melodiilor ce se deruleaza acum cu repeziciune. Sentimentele de frustrare incep sa dispara facand loc altor sentimente in functie de melodia care rasuna in timpanele mele… Inchid ochii si ma las purtata de versuri undeva intr-o lume mai buna, mai linistita… sau poate nu..
Ba da!
Undeva in constientul meu lucrurile se calmeaza pe parcurs ce minutele trec.. Mi-apare in fata figura chipului tau si instinctiv zambesc. Nu stiu de ce. Sau poate stiu. Dar nu ma pot abtine. Ma rasucesc cu burta in jos si imbratisez perna, lasandu-mi capul sa alunece greoi pe suprafata moale. Ochii se inchid profund insa continui sa zambesc, sa gandesc. Cred ca am adormit.
Visez cu ochii inchisi si toate gandurile care ma macinau se spulbera usor, in timp ce eu ma afund din ce in ce mai mult intr-un somn odihnitor.

Afara a inceput sa ploua. Flash-uri de lumina alba stralucitoare lumineaza camera, corpul meu sta inert invelit in cearceafurile calde si moi, mintea mea cutreiera, si totul e schimbat. Visez.. zambesc.. iubesc..

Inca o zi si inca una si maine va fi alta zi si totusi……

Maine nu se stie ce va fi.

Ganduri 9 – Frantura de Inspiratie

Se ridica in picioare si fara sa mai scoata un cuvant ii intoarse spatele si pleca.
Ea ramase o clipa uimita.. fara a se putea misca sau spune ceva. Nu-i venea sa creada. Apoi tzashni ca muscata si ii striga in urma :
- Florin!! Florin!
Dar el nu se intoarse, isi continua drumul cu capul inainte si umerii incordati.. prin multimea de oameni ce se plimbau in acea dupa-amiaza frumoasa de toamna.. apoi disparu dupa un colt.
Cateva persoane isi intoarsera capetele inspre fata ce statea in picioare langa banca, dar isi pierdura repede curiozitatea, si isi vazura de drum.
Simtea cum incep sa i se inmoaie genunchii.. abia mai putea respira si totul in jurul ei incepu sa se clatine.. Reusi sa mai ingaime 2 cuvinte.. inainte de a se prabusi in lacrimi pe banca, afundandu-si fata intre palme:
- Te iubesc…

In urma cu 6 luni..

Statea la masa de la geam dintr-o cafenea din centrul orasului si se juca cu o suvita din frumosul ei par roscat, aruncandu-si din cand in cand privirea nelinistita pe fereastra, la lumea ce se perinda pe strazile orasului.
Lui, de la o masa ceva mai retrasa, i se paru atat de curios cat si extrem de adorabil, figura copilaroasa si neastamparata a acelei fiinte gingase , ce isi pierduse probabil astamparul cu mult inainte sa ajunga el acolo. Acum o privea cum roade capatul unui creion..si cum se tot uita pe geam la trecatorii grabiti.. apoi jucandu-se frenetic cu coltul unui carnetel ce statea pe un colt al mesei, sorbi o gura din cafeaua pe jumatate terminata.
Curiozitatea il impinse sa isi ia inima in dinti si sa o abordeze. Il manca limba sa o intrebe ce o nelinisteste, intrucat se vedea clar ca nu isi gaseste locul, asa ca se ridica de la masa, si se apropie de ea plin de incredere.
- Buna. Eu sunt Florin si..
isi lua un zambet seducator, apoi continua
- ma intrebam daca as putea sa iti ofer o cafea.. daca nu deranjez, desigur.
- Buna..
Fata isi retrase putin corpul din instinct mai inspre fereastra, apoi isi feri o suvita ce ii aluneca pe ochi si il studie cu atentie. Vru sa ezite, dar se pierdu o secunda in ochii lui negri, perfect conturati, si aproape ca inghiti in sec.. asa ca il pofti sa ia loc la masa.
- Imi cer scuze pentru gestul meu increzator, dar nu am putut sa nu iti observ..
Fata ridica ochii inspre el un pic speriata, mai sa il pofteasca sa plece de la masa.. dar el statea in fata ei si se straduia sa isi mascheze un suras amuzat.
- De ce razi? spuse ea usor contrariata de situatie, nestiind cum sa reactioneze la remarca baiatului.
Florin insa schitza un gest discret inspre creionul fetei, cu capatul ros si se amuza din nou.
- Ah, pardon! zambi usurata.
- As putea spune ca e un obicei prost..
- Dar .. foarte amuzant, raspunse el. Imi cer scuze si sper sa nu ma intelegi gresit, dar.. daca te-ai putea vedea, (Chicoti) esti asa draguta cand te concentrezi.
Fata rase si lasa jos creionul.
- Da, cred ca ai dreptate. Ar trebui sa incerc sa ma abtin…
- As putea sa te intreb insa, ce te framanta, de te razbuni pe amaratul asta de creion? si il bufni din nou rasul.
Fata se amuza si ea si ii raspunse:
- Poate o sa ti se para o idee prosteasca sau..cel putin copilareasca, insa .. vezi m-am gandit ..din moment ce sunt ma aflu la “Cafeneaua Poetilor”, mi-am zis ca poate voi avea si eu inspiratie sa scriu ceva. Dar nu orice ceva, pentru ca este usor sa scrii, dar pentru mine un singurul lucru este imposibil de pus pe hartie…
- Te referi la o poezie?
- Da! Este im-po-si-bil, sublinie ea cu o oarecare amaraciune in glas.
- E adevarat.. o poezie nu e usor de scris, poate ca acest mediu.. nu te inspira. Poate ar trebui sa incerci altceva.
- Mda.. poate ar trebui sa fi trait ca Bacovia singur, sau sa ma fi nascut geniu ca Eminescu.. sau poate sa schimb cafeaua asta cu ceva de esenta mai tare..
Isi inabusi un chicot, iar el ii surase.
- Da, ar putea fi si asta un lucru bun (chicoti). Dar, de ce nu incerci asocieri de cuvinte. Le pui pe hartie, faci niste legaturi, le dai o forma artistica si apoi le legi in strofe si.. gata! Ai o poezie. Cu rima poate e mai greu, dar ce.. se poate si fara!
- Simplu de zis. Vezi tu .. pentru mine nu e la fel de simplu. Am incercat in multe feluri si nu a mers. Mi-a placut insa intotdeauna sa scriu, mi-a placut sa citesc poezii, sa le analizez din toate unghiurile posibile, dar de scris.. nu pot! Pentru mine a crea o poezie este egal cu matematica, sau fizica..chimia. Ceva la mine in minte nu face contact..
- Ok am inteles.. poate cu timpul insa se vor schimba lucrurile.
- Poate, dar ma indoiesc.
- Nu mi-ai spus insa, cum te numesti.
- Dana.
- Incantat de cunostinta, Dana.
Isi stransera mainile si isi continuara discutia, cunoscandu-se mai bine.
Timpul zbura nespus de repede si pe la ora 9 seara, se hotarara sa incheie acea intalnire. El o conduse la masina si isi lua ramas bun, dar nu inainte de a-i lasa in carnetel numarul lui de telefon.
Peste cateva zile, fata il cauta si iesira din nou la un suc, de data aceasta la un mini concert de blues, dintr-un bar din apropierea casei ei.
Urmara 2 luni de intalniri, la muzeu, cinematograf, plimbari romantice prin parc. Incepusera sa se vada cam la 2 zile o data, si se simteau bine impreuna. Se comportau aidoma celor indragostiti, ceea ce si erau, insa nu o aratau mereu. Pareau ca scosi dintr-un basm insa le parea de ajuns sa se tina de mana si rareori sa se sarute la umbra pomilor din Cismigiu. Era o legatura mai presus de sentimente intre ei doi, si amandoi o impartaseau, insa nu lasau lumea sa vada asta.
Toate mersesera bine, pana intr-o buna zi, cand ceva.. pe neasteptate se schimba. Ea deveni mai rece, mai retrasa, insa nu ii acorda mai putina atentie ca de obicei. Insa ceva se petrecea. El o simtea dar nu era sigur in ce masura sa dea crezare sentimentelor. Intr-un fel nimic nu se schimbase.. dar totusi..nimic nu mai era la fel.

Peste inca 2 luni si jumatate..

Era cam prin februarie. Zapada se topise, si vremea se incalzea treptat. In parc ghioceii se trezira la viata si scoteau capetele albe de sub stratul ud de pamant, intinzandu-si frunzele spre soare. Ei se intalnisera in centru si o luara incet pe jos, admirand vitrinele, inspre parc. Ajunsi aici, gasira o banca curata la soare si se asezara.
El o imbratisa si o saruta pe frunte, iar ea se ghemui la pieptul lui.. cu privirea undeva in zare, si cu mintea undeva foarte departe.
- Am primit aseara 2 invitatii la teatru de la un prieten de-al tatalui, si ma intrebam daca ai vrea sa mergem maine la spectacol, ii spuse el incet, dar fata nu scoase nici o vorba.
- Dana..
Fata ramase cu privirea pironita undeva in spatele unor copaci.. numarand masinile ce treceau pe strada.
- Dana.. esti bine?
Florin ii ridica chipul si se uita atent in ochii ei, iar ea se trezi din reverie, si paru uimita la intrebarea lui:
- Ai patit ceva? Te simti bine? intreba el nelinistit.
- Poftim? Da ..scuze.. Imi fug gandurile in alta parte..
- Ce te nelinisteste.. Stii ca, orice ar fi, imi poti spune. S-a intamplat ceva?
- Nu.. adica..da .. ma rog nu conteaza, nu vreau sa te supar.
Fata isi ascunse privirea de el, iar Florin ramase pe ganduri.. intrebandu-se cum sa procedeze.
- Ceva te supara, o vad in ochii tai, si nu imi place. Te rog, spune-mi ce s-a intamplat…
- O sa ma pierzi..
- Nu spune asta.. De ce te-as pierde? isi inabusi un oftat, dar simti cum ii iau foc urechile si cum inima ii urca in gat.
- Totul se va termina curand..
- Nimic nu se va termina. De ce? Ce s-a intamplat? Daca am facut ceva ce te-a suparat, te rog sa imi spui, si o voi indrepta.. o vom indrepta impreuna..
Simti un nod in gat si vru sa o stranga tare la piept, apoi un sentiment de furie il curpinse si mai ca o ridica in picioare si o zdruncina.
- Vorbeste-mi!
Fata isi ascunse privirea din nou si ofta, apoi isi scarpina nasul, si vru sa isi mascheze o lacrima dar fu prea tarziu. Deschise gura si ii povesti:
- Acum 2 luni.. tatal meu a plecat in Anglia. Pe mine a vrut sa ma ia cu el, dar eu am refuzat. Vroiam sa raman aici, sa fiu cu prietenii mei, in tara mea, in orasul in care m-am nascut.. vroiam sa raman cu tine. Atunci el mi-a spus ca, dupa ce va rezolva totul acolo, se va intoarce dupa mine, si ma va lua cu el. A spus ca, acolo este locul meu, cu el, la o universitate de prestigiu, la un alt nivel, printre alti oameni.
- Eu nu am vrut sa il ascult, ne-am certat rau, si el a plecat fara mine. Am fost fericita, ca am scapat de el, ca am obtinut ce imi doream. Pe de o parte insa.. vroiam sa merg acolo, sa studiez, era o oportunitate pentru mine, insa nu vroiam sa renunt la tot ce aveam aici, asa ca am incercat sa uit, si sa ma impac cu ideea.
- Acum 1 luna de zile insa, am primit o scrisoare de la matusa mea..
Fata suspina adanc si isi sterse o lacrima. Vru sa incheie discutia aici, caci incepuse sa doara atat de rau, incat simtea nevoia sa renunte, sa se ridice si sa plece, insa ceva o tinu lipita de banca.
Florin ii simti durerea din glas si o stranse de mana.
- In scrisoare scria ca, tata este grav bolnav si ca eu trebuie sa ma duc acolo, sa il ajut, pentru ca matusa mea nu poate singura, iar eu sunt singura ruda pe care el o mai are, si trebuie sa ma duc. Urma sa mi se trimita biletele de avion in 2 saptamani..timp in care trebuia sa imi rezolv aici toate problemele cu facultatea.. sa imi iau ramas bun de la toti si sa imi fac bagajul.. sa plec.
Am plans atunci 2 zile in continuu.. nu vroiam sa ma rup de viata mea.. uram faptul ca soarta ma va forta sa plec de aici, il uram pe tata ca s-a imbolnavit, il uram pentru ca a plecat, iar acum eu trebuia sa ma duc sa am grija de el tocmai in Anglia…
- Ieri am primit biletele de avion. Maine la ora 14.25 trebuie sa plec… nu cred ca ma voi mai intoarce inapoi. Nu cred ca voi avea sansa.. nu in curand..
Florin ramase ca fulgerat. Ii intelese durerea si isi dorea sa faca ceva sa o ajute, isi dorea sa ii aline suferinta, isi dorea insa si mai mult sa nu plece. In ciuda situatiei insa, nu avu puterea sa faca nimic, simti cum pierde controlul si desi simtea ca va ura acest gest pe care urma sa il faca, se ridicica de pe banca si pleca. Fara nici un cuvat. Fara ca macar sa se uite in urma.
Auzi strigatele ei disperate, dar nu putu sa se opreasca, nu fu in stare sa faca ce ii dicta inima.. se simtea tras inainte de catre o mana invizibila si parca impins de la spate. Creierul ii bubuia, gandurile i se invarteau in minte asemeni unei tornade ucigase iar inima ii batea cu putere in piept.. Insa ..se tot indeparta..si la un moment dat ..disparu dupa un colt.

A doua zi..

Nu putuse sa doarma toata noaptea, isi frecase mainile fara oprire si consumase deja 4 pachete de servetele. Nu putea sa inteleaga nimic. Se ura pentru ca ii spusese, se ura pentru faptul ca nu a fugit dupa el sa il opreasca, iar acum era mult prea tarziu. Incercase sa il sune in cursul noptii, ii trimisese zeci de mesaje, insa nu primise nici un raspuns, iar acum telefonul ei zacea undeva dupa pat..
Se gandise sa nu se duca la aeroport, sa nu plece la tatal ei, dar nu putea sa il lase sa moara, avea nevoie de ea acolo. Pe de o parte insa, vroia sa il uite, si sa refaca relatia ei cu Florin, daca putea.. dar gandul ca nimic nu mai era de facut o inspaimanta si incerca sa nu se mai gandeasca la asta.
Pe la ora 11 reusise sa isi termine bagajul. Inca mai plangea cand isi trase pe ea pantaloni negrii si plovarul pe gat, isi prinse parul si se duse in baie sa bea apa. Se uita in oglinda si isi vazu chipul rosu, si ochii isi schimbasera culoarea de la atata plans. Mai ca ii venea sa planga din nou, dar isi afunda fata sub jetul rece de apa, si apoi se sterse pe fata. Isi aplica un strat subtire de pudra..pentru a ascunde roseata din obraji si isi dadu cu un gri sidefat pe pleoape, inainte de a-si aranja paltonul pe corpul ei frant de oboseala.
Chema un taxi si in 10 minute se afla in fata casei, luandu-si la revedere de la cartierul in care se nascuse si de la vecina care iesise in prag sa ii faca cu mana. Dadu bagajele taximetristului si se urca in masina. Isi propti capul de sticla rece a geamului si inchise ochii. Avea sa dureze 40 de minute pana la aeroport, asa ca incerca sa se linisteasca putin. Zarurile fusesera deja aruncate.. nu mai avea acum cale de intoarcere.
Soferul traversa orasul cu dibacie, facand slalom printre masinile ce se grabeau prin trafic, prinse cateva stopuri, apoi isi facu cale spre aeroport. Dupa 35 de minute, ajunse in fata usilor glisante ale aeroportului. Cobori din taxi, plati si isi trase bagajele in incinta marii cladiri din sticla.
Traversa culoarul mare si se opri in mijlocul panourilor ce aratau cursele de zbor. Pentru avionul ei ce zbura in directia Londra, UK imbarcarea urma sa inceapa in aprox. 50 de minute. Intr-unul din colturile salii imense era un bar cu neoane rosii si scaune inalte. Cateva mese erau ocupate de niste calatori straini care probabil isi asteptau prietenii sa ajunga cu unul dintre avioane. Tarandu-se cu bagajele dupa ea pana la masa, se cocota pe unul dintre scaune si ceru un pahar de whisky cu gheatza. O alegere destul de exotica pentru ea.. insa psihicul ei nu mai rezista. Avea nevoie de un calmant.
Paharu ii fu adus imediat, iar chelnerul se indeparta fericit dupa ce isi primi banii.
Dana isi trecu mana prin par, apoi lua paharul si vru sa soarba o gura din el cand din spatele ei auzi un fosnet si o mica imbrancitura:
- Ma scuzati domnisoara!
Fata tresari.. si dadu sa se intoarca
- Aveti un foc??
Dana se intoarse sa ii raspunda si ramase inmarmurita..
- Florin!?
Arata ca naiba. Avea parul zburlit si era imbracat mult prea subtire pentru vremea de afara. Cearcanele de sub ochi aratau ca nu avusese o noapte buna de somn, si mainile ii tremurau.
Se apropie de ea si o lua in brate, aproape izbucnind in lacrimi:
- Ma vei ierta vreodata?? Ma vei putea oare ierta.. sunt un prost. Nu.. nici nu ai putea sa ma ierti vreodata..Nu as merita!!
Fata i se incolaci de gat si il saruta, iar lacrimile incepura sa ii curga pe obraji.
- Nu plange iubitule, te rog, nu plange. Te iert, te iubesc!..
- Nu, eu te iubesc! Am fost un prost, un bou! Am plecat si te-am lasat acolo.. Nu pot sa inteleg cum am putut.. simteam ca se rupe ceva din mine, dar nu am putut!!..
- Nu mai conteaza.. acum..
Dar el ii inchise gura cu buzele sale fierbinti si ii sterse lacrimile de pe obraji.
- Te rog vreau sa ma asculti..
- Bine..
Fata suspina si se lasa moale pe pieptul lui.
- Nu am avut pic de liniste toata noaptea, dupa toate mesajele si telefoanele de la tine, cu toata nebunia din mintea mea si din inima..am plecat.. m-am dus de nebun pe strazi. Simteam ca fuge soseaua de sub mine, imi venea sa imi dau pumni pentru cat de fraier am fost ca nu m-am intors dupa tine atunci! Adevarul e ca eram cuprins de ura, ca nu stiusem pana atunci nimic din toate astea, ca acum era prea tarziu sa mai fac ceva, si totul avea sa se termine.. Nu vroiam sa cred ca tot ce se intampla in jurul meu poate fi real! Vroiam sa ma razvratesc… si mi-am ales cel mai prost cu putinta moment si cea mai proasta persoana fata de care sa fac asta!!
- Nu mai conteaza.. e prea tarziu acum.. am inteles..
- Nu, nu e prea tarziu! Niciodata nu e prea tarziu sa iti spun ca te iubesc! Stiu, trebuie sa pleci, nici nu as vrea sa fie altfel, dar nu pot sa te las sa pleci fara sa stii ca inima mea iti apartine..
- Si eu te iubesc.. Nu vreau sa plec! Nu vreau..dar trebuie.. Nu credeam ca voi apuca sa te mai vad inca o data, trebuia sa iti spun ca te iubesc de atat de mult timp.. Iarta…
Florin o saruta aprins pe buze si o ridica in brate, apoi o sui pe scaunul inalt, inainte sa ii mai spuna inca o data “iarta-ma”.

Panoul cu afisaj de deasupra portilor de imbarcare se schimba si acum era timpul ca cei doi..sa se desparta. Era timpul ca ea ..sa plece… atat de departe de inima lui.. de dragostea lui.
Fata vru sa ramana acolo insa el o lua de pe scaun si o saruta pe frunte. Luandu-i bagajele o condu-se pana la porti, apoi ii spuse:
- Pitico, o sa imi lipsesti enorm.. dar sa stii ca oricat de departe ai fi..
- Ma voi intoarce.. iti promit!! te iubeeeeescc!!
- Si eu te iubesc!
Fata se dezlipi de el si il mai saruta inca o data..apoi isi dadu drumul din mana lui si se indrepta spre porti. Prezenta pasaportul, trecu de detectorul de metale si apoi se mai intoarse inca o data sa ii faca cu mana.
El de partea cealalta a portilor ii desena o inima in aer apoi ii sufla un pupic si ii mima o carte si un creion.
Dana se indrepta spre avion..prin culoarul lung plin de vitrine al aeroportului. Se imbarca.

De pe geam se putea zari aeroportul, facandu-se din ce in ce mai mic, si ramanand apoi undeva in departare.. cu cat avionul urca mai sus, deasupra norilor. Beculetul galben ce reprezenta obligatia de a-ti pune centura de siguranta se stinsese acum, iar Dana se foi in scaun si isi scoase micul rucsacel in care avea carnetelul de notite, niste bomboane M&M, un creion, cheile, actele si inca niste chestii.
Scoase carnetelul de notite si il deschise la semnul de carte. Abia atunci intelese ce vroia sa spuna Florin cand mima o carte si un creion.

Pe foaia de hartie frumos impaturita scria asa :
Oricat de departe ai fi,
Tine minte ca eu te voi iubi.
Si oricat de greu iti va fi,
Fara mine niciodata nu vei fi
Crede si nu cugeta,
Intr-o zi eu te voi avea
Dar pana atunci te rog asa:
Draga mea, nu ma uita.
Si tine minte iubita mea,
Oriunde vei fi
Eu te voi afla..
.. te iubesc, nu ma uita!

PS: intr-o zi voi veni dupa tine,

cu drag, Florin

Dana isi lipi nasul de geam si sopti:
- Te iubesc..

ganduri part 8 – Cu gandul pierdut printre fulgii de nea

Ora 4 dupa-amiaza.
Ma trezesc bezmetica din pat si ma uit ametita prin camera. E liniste.
- De ce este asa liniste? Oare oi fi singura acasa? Hmm.. nici pisica nu este in camera.. Ciudat..
Ies din camera si ma duc sa imi dau cu apa pe ochi. E rece si mi-a inghetzat nasul. Ies din baie si ma indrept spre sufragerie..insa linistea ramane aceeasi.
- Da, sunt singura. Ai mei or fi iesit pe undeva..
Ma intorc la mine in camera si ma apropii de fereastra.. si atunci vad: NINGE!!
In sfarsit ninge. Nu imi vine sa cred. Deschid fereastra si scot capul pe geam si ma uit la fulgii mari de zapada care zboara haotic prin aer.
- Ce frumos! Ninge cu fulgi din aceea mari, si abia se mai zaresc masinile. Cativa copii alearga fericiti incercand sa prinda fulgii apoi se pitesc dupa o masina si o curata cat ai clipi de stratul subtire de zapada facand primii bulgari, apoi incepe bataia.
Bulgarii zboara printre masini si se aud chiuituri de peste tot..
- Vreau sa ies afara, sa ma joc in zapada! NINGEEEE!!
Ma cuprinde frigul si inchid fereastra. Arunc pijamaua pe pat si trag repede o bluza pe mine , blugii si gata. M-a cuprins asa o stare ca imi vine sa topai de fericire prin casa!!
Ma incaltz in ghetutze imi caut manusile si imi iau grabita cheile, iesind pe usa apartamentului.
- Am uitat sa le las alor mei un bilet sa stie unde sunt.. eh e prea tarziu acum.. Nu mai am rabdare, vreau afara!
Nu mai am rabdare nici sa astept liftul si o iau in graba pe scari in jos, apoi ies din bloc.
Un val de aer rece ma intampina in momentul in care deschid usa de la intrare si pasesc in strada. Deja s-a pus zapada pe masini, pe strada si pe acoperisuri. Ma intreb cum o fi in parc…
- DA! In parc.. .acolo am sa ma duc !
O caldura de nedescris mi s-a instalat in suflet, sunt fericita si imi vine sa topai intr-un picior pana in parc, mi-ar placea sa nu fiu singura, sa pot impartasi acest sentiment cu cineva dar acum nu pot. Ma voi multumi cu atat…
Pe strada intalnesc tineri indragostiti, tinandu-se de mana si sarutandu-se sub fulgii de nea care le acopera hainele din ce in ce mai mult cu fiecare pas pe care il fac. E o atmosfera asa romantica…
- Ce mult as vrea si eu… hmmm
Ma indrept spre parc cu gandul pierdut printre fulgii de nea, dar cu zambetul inca pe buze si inima batandu-mi mai mai sa imi iasa din piept.
Ajung in parc si raman ca blocata. In fata mea se intinde o mare de alb care straluceste frumos la lumina felinarelor verzi, bradutii pusi in primavara au crescut si acum sunt parca din povesti, mai lipseste doar sa fie impodobiti cu globulete.
Zapada inca nu a fost stricata, e perfect neatinsa, alba si rece si… imi vine sa sar in ea!
Fug spre aleea principala, care a devenit aproape invizibila sub stratul de omat si ma bucur de sunetul pe care il scot ghetutzele mele pe zapada. Ador scartzaitul acesta!
Aleg un loc tocmai bun in mijlocul intinderii de alb, undeva intre 2 braduti si ma las sa cad in zapada.
Zapada se turteste sub greutatea mea si ia forma corpului. Imi las cateva minute de relaxare si ma uit inspre cer. Fulgii de nea mi se aseaza pe gene, pe par si pe haine, lasand in urma lor picaturi mici si reci de apa, ce mi se scurg pe obraji si pe frunte… si ..si.. miroase asa frumos… a iarna..a zapada…a brazi.. ce mai…a Craciun!!!
Inchid ochii si imi pun o dorinta, apoi inspir adanc aerul rece si incept sa fac un ingeras in zapada moale de sub mine… apoi ma ridic vesela in picioare si imi admir capodopera.
- A iesit perfect! Cel mai frumos ingerash posibil.. aaaaaa.. zapada..! aa..
Mi-a intrat zapada pe dupa gulerul de la bluza..si mi se scurge incet pe spate…
- AAAA… E receee…!!
Ma scutur insa bluza mi se lipeste de spate si ma trece un fior pe sira spinarii. Topai de cateva ori si fiorul dispare. Arat ca un om de zapada in miniatura ) alba pe spate si in culori pe fata. Mi s-au inbujorat si obrajii si mi s-a inrosit nasul ca lui Rudolph. Dar e bine! E asa de bine..
Dar macar de nu as fi singura.. ar fi de o mie de ori mai bine..
Ma mai scutur o data de zapada si o iau incet pe aleea principala, spre fantana arteziana care acum e plina de zapada.
Undeva cam la 20 de metri de mine, niste pete de culoare alearga dintr-o parte in alta, iar din cand in cand se mai intersecteaza , iar apoi dispar..
- Ce or fi?
Ma uit mai atenta in timp ce inaintez spre locul respectiv si atunci imi dau seama. Niste geci in miniatura de toate culorile, insotite de niste personaje foarte mici alearga frenetic, caftindu-se cu bulgari de zapada. Sunt asa dragalasi! Nu au nici o grija, sunt in vacanta si se joaca in zapada. Ce altceva si-ar mai putea dori?
- Mai e un pic si vine Moshu’!! striga o geaca rosie
- Da.. vine Moshu’!!
Vazusem un leagan pe undeva pe langa locul de joaca al gecutelor si ma indreptam spre el. Sperand sa nu dau de vreun gabor frumos imbracat, incerc sa ocolesc putin zona, pentru a nu fi bagata de seama, cand de-odata ma opresc in mijlocul drumului, cat pe-aci sa strivesc o gecutza.
La picioare imi aterizeaza un bulgare si apoi apare si a 2-a gecutza, de data aceasta verde, care sare calare peste gecutza rosie, strivind-o.
- Copii, aveti grija!! striga de undeva de mai departe o bunica ingrijorata
- DA DA!! Aveeeem!
Ma uit zambind la cele 2 gecute de pe jos si una mi s prinde de pantaloni ridicandu-se din zapada. Il ajut sa stea in 2 picioare apoi ridica un capsor mic si rotund spre mine. Cateva suvite de par blond se ivesc de sub fesul mic si albastru, cu niste urechi pufoase puse pe laterale, si imi serveste un zambet pana la urechi, apoi ma intreaba cu o curiozitate de copil:
- Tu tze vlei sa iti aduca Moshu’?
Raman un pic uimita de intrebare, dar apoi ii raspund zambind :
- Nu stiu..
Gecuta ridica mainile disperat in aer si scoase un tipat, de mai sa ma sperie:
- Cum nu stii? Nu.. ai fost cuminte??
- Ba da.. cred..
- Eu vleau o masinuta te-le-ghi-data. Cu..cu.. batelie si telecomanda.. si mai vleau multe bomboane. DA!
- Pai..sa ii scrii lui Moshu’ ca sa nu uite.
- NU UITA! Ca el, Moshu’.. vine la toti copiii cuminti.
- Asa este!
- Da tu tze vlei sa iti aduca Moshu’? Tot o masinutza?
La aceasta intrebare ma bufneste rasul, apoi cumva..gandul imi fuge la intrebarea care mi-a fost pusa…sau mai exact la …
Off.. ce raspuns sa ii dau, acelui copil care imi ajungea pana la genunchi..
Undeva in sufletul meu se formeaza un mic gol, si pentru o secunda..zambetul imi dispare, iar inima incepe sa imi bata mai repede..
* Ce sa ii raspund… “ce vreau eu de la Moshu’?”… apoi in minte mi se deruleaza o multime de imagini fugitive, ganduri..amintiri legate de.. apoi un citat..dintr-un film..*
- Vreau sa.. imi faca o surpriza…
- Sulpliza? facuse o fatza ciudata si ochii ii sclipeau de curiozitate.
- Da.. o surpriza..
- Ce fel de sulpliza?
- Pai.. o surpriza.. (imi venea sa ii raspund “o surpriza surprinzatoare”, dar as fi fost rea si oricum nu stiu ce ar fi inteles).. si atunci ii spun:
- Adica.. un cadou mai..special.
- Aha…special.. Cum special?
Stiam eu ca nu trebuia sa ii zic asta..dar asta e..oricum nu va intelege..sau poate da… Nu, ma indoiesc! NU!.. nu va intelege..e prea mic.. hai sa ii zic:
- Special.. adica ca atunci cand.. vrei ceva muuult de tot, si nu zici la nimeni. Si apoi primesti lucrul acela.. cand nu te astepti. Asta inseamna o surpriza.
- Am inteles.. Adica sa vlei o masinuta si..si.. sa nu ii fi scris lui Moshu’.. si Moshu’ sa ti-o aduca. Asa nu?
- Da! asa..
- Dar ai fost cuminte?
- Da.. cred.. nu stiu..
- Te iarta Moshu’ daca nu ai fost… si iti aduce.
- Poate..
- Moshu’ iarta copiii rai!.. Dar trebuie sa ii scrii.. sa ii spui ca iti pare rau ca ai fost rau.. si si..te iarta!
- Bine.. asa am sa fac.. Hai, acu, fugi inapoi la joaca. Si sa fii cuminte.. sa iti aduca Moshu’ masinutza!
Intre timp gecuta fugise de langa mine, inapoi la joaca, iar eu ramasesem acolo..in mijlocul drumului..cu gandurile pierdute… printre fulgii de nea..
- Moshu’.. da.. Moshu’. Moshu’ le stie pe toate..

Pierduta cu gandul..ma indrept spre sosea. Zgomotele se estompeaza, fulgii se raresc, sau poate nu le mai dau eu atata atentie..
Ma simt mica.. cat acea gecutza.. ma simt mica ca un copil de 5 ani in fata unei dorinte.. in fata bradului impodobit de Craciun..cu gandul la Moshu’, (“Am fost cuminte? Daca nu am fost cuminte?.. daca Moshu’ ma va uita? Ma va uita din nou anul acesta?”) … Raman cu sufletul la acele cuvinte.. si ochii mi se fac mici si o lacrimi vrea sa imi alunece pe obraz, dar mi-o sterg repede..
Incerc sa ma concentrez asupra altor lucruri, dar acum toti acesti fulgi de nea au alt efect asupra mea.. ma gandesc la ingerasul din zapada, la indragostitii de pe strada… la dorinta mea..
Si la citatul acela din film imi revine iar in minte.. si o lacrima mi se prelinge pe obraz.. Sau ..poate e un fulg care se topeste.
- Moshu’…

__________________________________________________________________
citatul era din Bruce Almighty:
“GOD: La ce tii cu adevãrat?

BRUCE: La Grace.

GOD: O vrei înapoi?

BRUCE: Nu. Vreau sã fie fericita. Indiferent ce înseamnã asta. Vreau sã-si gãseascã pe cineva, care sa o iubeascã asa cum merita. Vreau sa cunoascã pe cineva… care sa o vadã mereu… cum o vãd eu acum. Prin ochii tãi.“

*Continuarea … o stiti cu totii..
Dar eu.. eu.. mi-am pus o dorinta

ganduri 7 – Parfum de cafea (continuare)

Trecusera 7 ani din ziua in care se vazusera prima oara. Dar adesea Marius se gandea la acea seara superba de toamna, petrecuta cu fata aceea din baruletz. Ceva ii spunea ca poate intr-o zi o va mai vedea, macar pentru 10 minute, si era atat de curios daca oare, si ea se gandea la el. Macar asa, pur intamplator, macar o data pe an, sau daca uitase sau nu luase in seama acea seara.
Pentru o clipa ramase pe ganduri cu privirea undeva pierduta prin fereastra tramvaiului, insa in scurt timp se trezi din reverie. Tramvaiul in care se afla, se zguduia din toate incheieturile pe linia deteriorata, ce intrase cam jumatate de centimetru in asfaltul topit de canicula de afara, si incepuse sa scoata tot felul de sunete ciudate, care reuseau sa iti intrerupa orice sir al gandurilor.
Isi dadu seama ca se apropia de statia lui, si scoase un gafait de usurare. Venea de la munca si era secatuit de puteri. Afara erau in jur de 38 de grade, si nu misca nici o frunza, iar el simtea ca se sufoca in costumul bleumarin, cu care se ducea de obicei la munca. Isi scosese de mult sacoul si ramasese in camasa cu maneci scurte, insa era un pic cam prea…tardiv. Aceasta statea lipita de el, luand forma corpului lui, si comportandu-se ca o sugativa de viata. Il cuprinse si mai rau caldura cand se gandi ca va trebui sa coboare din tramvai, si sa iasa iar la soare. Aici macar era umbra..si poate cu un sfert de grad mai putin ca afara. Si-ar fi dorit sa gaseasca o oaza de racoare, un parc, o fantana arteziana, sa se racoreasca putin, sa scape de aglomeratia din oras, de soare.
Tramvaiul ajunse in statie si el se grabi spre iesire, cu sacoul intr-o mana si cu geamantanul in cealalta mana. In clipa in care usile se deskisera, il pocni direct in fata un aer torid, care ii lua pentru cateva secunde respiratia. In minte i se strecura un gand cum ca ar trebui sa ramana acolo, in tramvai..si sa se plimbe cu el pana seara, cand va fi mai racoare pentru a iesi la iveala, pe strazile orasului, insa stia ca acest gand nu este unul valabil, si isi facu curaj sa coboare.
Ajuns pe refugiu, isi indrepta camasa si isi scoase cravata care incepuse sa il stranga treptat de gat, o baga in geamantan, si isi deschise doi nasturi de la gat. Traversa strada si se indrepta cu pasi lenti spre casa. Si-ar fi aprins o tigara, doar ca devenise sigur ca daca va face asta se va sufoca de tot, si nu ar fi fost tocmai un lucru bun, asa ca renunta.
Pasii il duceau pe un drum pe care nu mai trecuse de ceva timp, si se trezi surazand ideii ca ar putea fi impins de la spate de o forta invizibila, de care nu stia ca exista. Se simtea pur si simplu, ghidat, spre un loc anume, si devenea pe parcurs mai curios, mai precaut, nestiind incotro il indreapta pasii.
Insa dupa cam 500 de metri, se prinsese de smecherie, si isi spuse ca acest lucru nu e pur intamplator, ceva ii spunea ca asa trebuie sa fie. Si da, asa era. Se indrepta spre baruletul acela, pe exact aceeasi straduta pe care se plimbase in acea toamna, cu gandul de a gasi un loc cald si primitor unde sa bea ceva.
Surase inca o data ideii, si isi facu curaj sa intre inauntru. Baruletul nu se schimbase de atunci prea mult, doar ca in locul barmanului de atunci, acum era o fata, si parea ca ar fi si un pic, alta atmosfera, alt gen de muzica. Studie incaperea pentru a vedea un loc unde sa se aseze, si zari o masa, undeva langa fereastra, si inca una, mai retrasa, spre fundul incaperii. Hotara sa se aseze la cea din fundul incaperii, intrucat era cufundata in umbra si era aproape de un ventilator ce functiona la capacitatea lui maxima.
Se aseza la masa, si isi puse sacoul pe spatarul scaunului vecin, la fel si geamantanul. In bar nu erau foarte multe persoane, insa de data esta erau mai multi tineri decat adulti, care beau ceai cu gheata sau beau o bere rece. Pareau mult mai fericiti, mai plini de viata decat orice om de pe strada in acel moment. Se ferisera de soare, si acum stateau cate 4-5 la o masa, cu berile in fata si mapele de scoala ascunse pe jumatate, undeva in spatele unei perdele.
Gandindu-se pentru o clipa daca are ceva foarte valoros in geamantan, se ridica si se apropie de bar, cerand o bere si rugand-o pe barmanita sa se uite o clipa si la geamantanul lui, cat se duce pana la baie. Aceasta il asigura ca nu este nici o problema, scoase o bere de la gheata, o turna in pahar si i-o puse pe masa, apoi se intoarse la bar, aruncand din cand in cand un ochi asupra geamantanului.
El se dusese sa se improspateze putin, si cand intra in baie, facu o grimasa cand vazu ce mimica are. Era ciufulit si transpirat, cu o fata obosita parca mai rau ca alta data, iar camasa facuse o tona de cute. Isi spuse in sine : “Arat de parca m-ar fi calcat tramvaiul. Doamne!! Ma mir ca nu a scos un tipat fata aceea de la bar, cand i-am aparut in fata..”
Isi scoase camasa si incerca sa o netezeasca putin, apoi se spala pe fatza si pe gat, isi dadu cu mainile ude prin par, aranjandu-l cat de cat, apoi se sterse pe maini si pe fata. Si-ar fi dorit ca in acea baie sa existe si un dus, poate chiar si niste sampon, dar nici daca ar fi vrut asa ceva, nu ar fi avut la o adica ce cauta acolo. Nu era sauna, ci un barulet, sa fim seriosi. Se multumi pentru moment cu atat, isi lua camasa si se imbraca. Nu iesi din incapere pana cand nu se admira pentru ultima oara in oglinda, pentru a vedea daca e cat de cat, mai uman. Si da, nu era chiar asa de rau, dar nici cum si-ar fi dorit.
Se intoarse la masa si se aseza pe scaun, obosit. Lua sticla de bere si o goli in mai putin de 1 minut de sete, apoi mai facu semn sa i se aduca una. Isi aprinse o tigara si scoase din geamantan un ziar pe care inca nu apucase sa il citeasca, si se cufunda in scaun, rasfoind plictisit paginile.
Se lasa cuprins de melodia de la radio si arunca un ochi spre fereastra, insa afara totul era la fel. In clipa urmatoare, usa baruletului se deskise cu un clink si inauntru intra o femeie. Era imbracata cu un taior galben pal, avea o fusta alba crapata discret la spate si purta niste pantofiori absolut adorabili de culoare alba. Avea parul lung si usor castaniu, si ochii mari si patrunzatori. In mana tinea o gentutza de piele de cea mai buna calitate, in care nu cred ca ar fi intrat mai mult decat o carte, si poate cateva chose’uri pur femeiesti. Femeia se indrepta spre bar si ceru o cafea, apoi arunca un ochi in jur, si isi opri privirea asupra lui. Ramase un pic blocata, cand il vazu, apoi surase si isi luase cafeaua si se indrepta spre o masa, la fereastra. Se aseza, isi netezi parul si isi puse geanta pe manerul scaunului, apoi ridica privirea spre el.
Marius ramasese cat se poate de interzis. Nu ii venea sa isi creada ochilor, si inima incepuse sa ii bata cu putere. Se ridica de la masa si se indrepta spre masa alaturata. Fata se facu ca nu il vede si isi ascunse privirea in ceasca de cafea, asa cum o facuse si la prima intalnire. Barbatul trecu pe langa ea, insa nu schita nici un gest. Iesi din bar si disparu pentru doua minute undeva, in soarele puternic de afara. Fata ramase un pic nedumerita, si lasa capul in jos, pierduta. Apoi usa se deschise si din spate aparu el. Ii puse o mana pe umar si ii intinse tandru un trandafir absolut superb de culoarea sangelui. Fata ridica ochii si se fastaci ca un copil, apoi se ridica in picioare si se apleca sa ii dea un sarut pe obraz.
Marius o stranse in brate si o pupa pe obraz apoi ii spuse entuziasmat:
- Te-am speriat putin, nu-i asa, cand am iesit val-vartej din incapere?
- Oh. Nu iti dai seama. Am crezut ca m-ai uitat.
- Dar cum as putea?
- Pai, au trecut atatia ani.. multe lucruri se uita.
- Nu si acesta. Dar mi-am adus aminte ca iti plac trandafirii, si in plus, asa poate nu ai fi observat cat de sifonat sunt.
- Stai linistit. Arati fantastic!
- Da..
- Serios. De ce nu ma crezi?
- Hah, pai, pentru ca amandoi stim adevarul.
- Hai, nu fi asa. Toti stim ce face munca dintr-un om.
- Ce-i drept.. e drept. Nu vrei sa bei cafeaua cu mine?
- Of, ba da.
Cei doi se mutara la masa lui, neluandu-si ochii unul de la celalalt. Erau ca doi copii care s-au cunoscut inca din copilarie, insa viata i-a despartit pe neasteptate, iar peste foarte multi ani s-au regasit si au devenit din nou cei mai buni prieteni, ca doua suflete pereche, care s-au regasit. Era un feeling atat de puternic, si asta se vedea in ochii amandurora.
Aveau atatea lucruri de recuperat si nu mai stiau care ce sa zica, asa ca Marius i se adresa fetei:
- Nu imi vine sa cred ca ne-am revazut, dupa atata timp. Parca au trecut 10 ani.
- Nu chiar 10 ani, dar pe aproape. Am crezut sincer ca nu te voi mai revedea, dar parca ceva m-a impins astazi sa vin aici. Si nu imi vine sa cred ca totul e adevarat. Parca a fost asa.. un deja-vu.
- Exact asa am patit si eu. Nu am mai trecut de foarte mult timp pe aici, si azi cumva am stat sa ma gandesc la ziua aceea si .. apoi am ajuns sa ma opresc aici, tot asa, parca impins de la spate de cineva. Cate sanse puteau fi sa ne vedem, dupa atatia ani. Cred ca este un miracol.
- Poate e destinul.
- Hmm, ar putea fi.
- Si ce-ai mai facut in toti anii astia? Vad ca esti tot singur, unde e personajul feminin?
- Cine stie. Eu nu l-am intalnit pana acum, dar nu e un mare lucru, pana acum am supravietuit. Plus ca, eu aveam norocul sa gasesc numai femei care nu se pricep in bucatarie, dar eu unul as putea sa devin bucatar. N-ai idee ce mancare buna fac!
- Hehehe, se mai intampla. Ce, nu stii, in ultima perioada barbatii au devenit gospodine in casa, iar femeile au devenit oamenii de afaceri ai lumii mondene. Si ce-i drept, nu vad de ce nu ar putea si barbatii sa faca de mancare.
- Nu stiu cum sunt altii, dar mie cel putin, imi place sa ma rasfat din cand in cand cu cate o mancare mai speciala, o reteta mai complicata, sa ma dau drept bucatar la nu stiu ce restaurant important din lume, si cum toti oamenii importanti vin acolo doar pentru mancarea facuta de mine.
- Hah, ar fi ceva. Parca te si vad la televizor, “cel mai cunoscut bucatar din lume, rasfata celebritate dupa celebritate cu mancarurile sale divine”. As veni si eu la tine o data sa ma tratezi cu ceva bun. Ai face asta?
- Bineinteles. O sa fii prima care vei afla cand imi voi deschide restaurant. Promit sa te servesc cu cea mai buna mancare pe care pot sa o fac, si o sa chem si o limuzina sa te ia din fata casei, si si.. promit sa te anunt! )
- Si eu promit ca voi face tot posibilul sa iti onorez invitatia.
- Deci pana la urma, tu ce ai mai facut in tot timpul asta?
Afla ca Cornelia fusese casatorita cu un tanar avocat de succes, timp de 2 ani, insa din diverse motive aceasta casatorie o luase pe un drum mai putin bun si intr-un final esuase. Tipul desi paruse la inceput a fi cel mult asteptat, isi dadu arama pe fata, intr-un mod mai mult decat urat, iar acest lucru o impinse pe Cornelia sa puna capat acestei casatorii, cat mai repede posibil. Simti in vocea ei ca nu e unul din lucrurile despre care ar vrea sa vorbeasca si nu ceru detalii. Marius isi ceru scuze pentru aceasta nefericita intamplare si ii spuse ca sigur vor fi alte ocazii, care sa ii aduca adevarata fericire, iar fata fu de acord cu el. Ii mai spuse ca fusese plecata 1 an si jumatate in Belgia in interes de serviciu, si ca se intorsese in tara undeva pe la sfarsitul lui martie, pentru a fi promovata, apoi a trebuit sa lipseasca din nou din tara pentru cateva luni.. perioada ce a venit ca o vacanta pentru ea, putand sa uite problemele pe care i le crea tanarul sot. Apoi la scurt timp, a avut loc divortul celor doi.
Fata se opri putin si se uita in gol, apoi la ceasca de cafea, apoi ridica ochii spre el cu o privire putin trista, ce ascundea multe.
El ii puse o mana pe umar si ii spuse sa schimbe subiectul, sa nu se mai gandeasca la asta, apoi o mangaie pe mana si o intreba daca mai doreste ceva de baut.
- As vrea o bere. Mi-ai facut pofta.
Fata de la bar se apropie de ei si el mai comanda doua beri si un castronel cu alune.
- Marius, as putea sa te intreb ceva?
- Sigur, spune.
- Stii, eu din seara aceea cand ne-am intalnit prima data, m-am tot gandit la tine. Am tot incercat sa te mai vad, am trecut cateva zile la rand pe aici in acea perioada, cu gandul ca poate te-as mai intalni, dar nu am avut noroc. Ma intrebam, oare a fost o chestie de anturaj, care va trece cu timpul? Dar mai apoi, am vazut ca m-am inselat, ma tot gandeam la tine…
Marius isi lipi mana de a ei si se uita in ochii ei ca hipnotizat apoi ii surase:
- Stii, si eu am crezut ca acea intalnire nu se va mai repeta. Dar am ramas de multe ori pe ganduri, incercand sa imi dau seama ce e cu mine. Simteam nevoia sa te mai vad macar o data, si uite, ca, asa cum ai spus si tu, poate este destin, poate de aceea, s-a intamplat ca azi, sa ne intalnim aici. Nu poate fi o coincidenta. O simteam amandoi.
Fetei incepura sa ii sclipeasca ochii si el ar fi putut baga mana in foc ca inima i-a ajuns in gat. Vroia sa o ia in brate si sa o sarute, simtea cum ii tremura un genunchi pe sub masa, si nu putea sa mai reziste. Ar fi vrut sa o faca fericita, sa inlocuiasca golul din sufletul ei, durerea cauzata de acea casatorie, cu ceva ce stia sigur ca poate sa ii ofere el, fericire, iubire pura, orice si-ar fi dorit ea.. Ramase cu privirea pierduta in ochii ei incercand sa ii transmita toate aceste lucruri.
Cornelia isi trase scaunul mai aproape de el, isi puse mainile in jurul gatului sau, si il saruta atat de pasional, incat il lasa fara aer in plamani. El deschise pentru o secunda ochii si o privi cu atata dragoste incat fata se lasa moale in mainile lui, apoi o lua cu o mana dupa gat si o saruta cu tot atata pasiune ca si ea, apoi ii saruta nasul si fruntea.
Cei doi ramasera tinandu-se de mana pentru cateva minute, uitandu-se unul in ochii celuilalt, si nimic din jurul lor nu putea sa ii afecteze. Din priviri, ajunsesera la aceeasi concluzie: ceea ce se intamplase acum 7 ani, in acea seara de toamna si aceasta zi, nu reprezinta altceva decat drumul pe care trebuie sa il urmeze. In sfarsit, isi gasisera amandoi adevarata pereche, sufletul care ii completa, si o stiusera inca din prima zi, insa acum erau convinsi de asta.
Nici nu bagara de seama cat este ceasul, iar lui Marius nu-i veni sa creada. Era ora 22, afara era intuneric, iar ei pierdusera notiunea timpului. Cornelia ii sugera sa se retraga intrucat, erau destul de obositi dupa o zi de munca, si nici nu apucasera sa manance nimic, iar Marius fu de acord.
Se ridicara de la masa, el isi lua sacoul pe deasupra camasii, isi puse geamantanul pe umar, plati consumatia la bar apoi isi lua partenera de mana, o saruta pe buze si ii deschise usa. Iesira afara si observara cu placere ca aerul se mai racorise, si era chiar placut. Au luat-o spre parc si se mai plimbara asa inca o ora, tinandu-se de mana ca doi indragostiti, si suranzandu-si unul altuia cu timiditate. Marius vru sa o conduca acasa, fiind seara, desi ii venea greu sa se despart de ea. Fata insa ii citi din priviri gandurile si il intreba fastacita:
- Ce zici, ai putea sa imi dezvalui si mie una din retelete tale miraculoase? A inceput sa imi fie foame, si ma gandeam ca, poate ai vrea sa mai petrecem timp impreuna, asta daca nu ai alt program..
Marius nu mai avu glas, o lua de mijloc si o saruta tandru, apoi zise:
- Ai incredere in mine? Daca, ma dadeam mare, si nu stiu sa fac de mancare asa cum spuneam?
- Eh acum nu mai conteaza oricum. Am luat si eu cateva lectii de gatit, daca ai nevoie de ajutor, te voi ghida. Sunt sigura ca, daca vom participa amandoi la acest ritual va iesi chiar mai buna mancarea.
- Sunt sigur de asta. Hai sa mergem! Mi-ai facut pofta
Apoi o lua de mana, o invarti o data si o saruta pe gat, dar ea zambind toata se dadu un pas mai in spate si se facu ca fuge, iar el ii facu pe plac, si o alerga 4 metri mai incolo, unde o prinse de mijloc si o saruta din nou, apoi se pierdura amandoi in peisajul romantic al parcului…

ganduri – part 6 – Parfum de cafea

Era o seara mohorata de iarna. Una din acelea, cand cerul se face portocaliu a ninsoare, dar nimic nu cade, nici un fulg, nici macar o picatura de apa semi-inghetzata. Semana mai mult cu o zi de toamna tarzie, in care la ora 5 seara este deja intuneric, iar pe strazi daca ai ocazia sa zaresti vreo persoana, ratacita probabil la fel ca si tine. Astazi insa era o zi din aceea, in care parca ti se ia de viata, parca ai sta sa dormitezi ca o vegetala in patul tau moale, in fata televizorului, cu o cana de ceai fierbinte in mana si o tigara in cealalta. Se hotarase cu ceva vreme inainte sa se duca sa se plimbe, insa ii fusese lene sa iasa de sub plapuma. Insa dupa aproximativ un ceas, atmosfera apasatoare incepuse sa il sufoce de-a dreptul si simtea nevoia sa iasa din casa. Nu conta ce facea, dar trebuia sa se miste, in sus, in jos, fara o traiectorie bine definita, fara un plan in minte.. dar pur si simplu sa o faca.
Sictirit de aerul acela greoi din casa, isi spuse in minte ca e momentul sa faca ceva. Simtea cum ii amortise tot corpul si hotara ca este momentul sa se dea jos din pat. Se indrepta cu pasi lenti spre sifonier, scoase o camasa albastra, un pic decolorata de vreme, dar altminteri foarte dragutza, apoi o vesta, fularul si o palarie. Trase hainele pe el apoi se privi in oglinda.
Avea fata obosita, ca a unui om care de-abia venise de la munca dupa o zi foarte grea, insa ochii de un nergu stralucitor, reuseau fara nici o problema sa ii camufleze acele trasaturi obosite. Barba era nerasa de 2 zile, dar nici nu se gandea sa si-o rada. Ii dadea un aer matur, de om cu capul pe umeri, un om trecut prin viata, dar care inca nu-si pierduse de tot acel aer de virilitate. Arata chiar bine pentru un barbat de 42 de ani, si asta ii dadea mereu incredere in el. Stia ca nu exista vreo femeie care sa nu intoarca capul dupa el pe strada, dar nu se lauda cu asta. Era un om mult prea in banca lui, pentru a se mandri cu astfel de calitati.
Isi pieptana parul intr-o parte, lasand cateva suvite rebele sa ii atarne deasupra sprancenelor, apoi isi potrivi palaria pe cap. Imbraca pardesiul gros peste haine si isi aranja fularul la gat, cu minutiozitatea unei femei cochete. O ultima privire in oglinda si fu de acord ca arata minunat, si se hotara sa iasa la plimbare.
Iesi din casa, si o lua in jos pe strada Popa Nan, cotind mai apoi spre parcul Cuza Voda, cu gandul sa il traverseze pentru a iesi in partea cealalta a bulevardului principal. Parcul semana cu un cimitir in lumina felinarelor slabe. Era ud pe jos de la umezeala, si toate aleile erau acoperite de frunze ingalbenite ce fosneau stresant sub talpi. Nu era nici tipenie de om, doar el strabatea fara nici o graba aleile parcului.
Trecu de o fanta care in principiu mergea, dar acum probabil din cauza vremii era oprita, si avu impresia ca de undeva este urmarit. Desi era un om cu nervi puternici, considera ca e mai bine sa mareasca pasul, si sa iasa degraba in bulevard. Nu ii era frica ca ar putea fi atacat de cineva, dar nici nu si-ar fi dorit sa-i ofere respectivului ocazia. Ajunse in bulevard si se opri pentru cateva secunde sa scoata din buzunarul pardesiului un pachet necartonat de tigari, si o bricheta. Isi aprinse tigara si arunca o privire in stanga si-n dreapta, incercand sa vada daca este vreun om pe strada. Zari un cuplu, si un caine, in rest nimic, nici macar o masina. Parca ar fi fost singur in ditamai orasul.
Insa faptul ca era singur nu il deranja. Chiar ii placea. Ii dadea un aer de liniste, de calm, si se simtea ca un boier pe mosia lui, avand in proprietate tot acest complex de strazi si stradute, parcuri si cladiri mici. Chiar si oamenii pe care ii intalnea pe strada, parca faceau parte din acest peisaj, care parea acum destul de monoton.
Respira adanc aerul rece si se indrepta acum spre nord, cu gandul sa gaseasca un local prietenos, in care sa bea un ceai cald si sa isi incalzeasca membrele care ii cam inghetasera in mica lui plimbare prin parc.
Dupa vreo 10 minute de mers pe jos pe niste stradute inguste si luminate destul de prost, ajunse langa un bloc de 4 etaje, la parterul caruia statea o inscriptie ce vroia sa reprezinte numele strazii, insa era destul de stearsa si nu ii spunea nimic. Coti la dreapta si gasi un local.
Era mic, dar de afara parea primitor. Se uita atent prin geamurile cu obloanele trase pe jumatate pentru a-si da seama daca este deschis si daca ar avea unde sa stea putin jos, si zari cateva mese goale si vreo 4 persoane care stateau si savurau cate un pahar de tarie, dupa culoarea caramizie a lichidului din sticla.
Se sterse pe presul de la intrare si intra.
Incaperea era destul de mica. Intr-o parte era un bar de lemn de mahon, foarte lucios, in spatele caruia statea un om care in momentul intrarii lui in local ridica ochii, si schita un salut, apoi se intoarse la treaba lui. Gasi o masa mica intr-un colt, admira lambriurile si modelul clasic al incaperii si mobilierului, isi scoase pardesiul atarnandu-l intr-un cui, lasa palaria pe marginea scaunului si se aseza la masa.
In scurt timp langa el se afisa un tanar de aproximativ 24 de ani, cu o tinuta impecabila, il saluta politicos si ii oferi un meniu. Insa omul nu se uita pe el, ii ceru scurt un pahar de whisky si o apa plata si intreba intr-o doara daca se poate fuma. Chelnerul ii raspunse ca da, apoi pleca grabit sa ii aduca comanda.
Dupa ce isi primi paharul cu alcool, plati consumatia si ii facu un semn chelnerului sa il lase singur. Acesta ii multumi, ii ura o seara frumoasa si disparu apoi pe o usa laterala barului.
Cum statea acolo la masa, gustand din cand in cand din bautura ce incepuse sa ii incalzeasca plamanii, studie reactiile oamenilor din jur, care nu se stie de ce, dar parca nici nu erau vii. Erau mult prea tacuti, sau poate vorbeau atat de incet incat nu se auzea mare lucru de unde era el. Era frumos acolo si ii trecu un gand sa mai vina si alta data. Fu surprins si de modul de servire, faptul ca nu a trebuit sa astepte la nesfarsit sa i se ia comanda, faptul ca spre deosebire de majoritatea localurilor, oamenii acestia au auzit de “buna seara” si de “multumesc”, si ii placea de asemenea aerul pe care i-l dadea locul. Era ca un bar englezesc, din acelea rustice in genul satucurilor din nordul angliei, cu oameni putini dar stilati, cu un design de bun gust si preturi nu asa de piperate, muzica data in surdina cat sa faca atmosfera. Ce mai, era chiar multumit de alegera facuta.
Absorbit in totalitate de atmosfera, dupa jumatate de ceas, mai ceru un ceai si ramase uitandu-se la aburii ce ieseau din cana, din cand in cand ridicand ochii si fixand un punct invizibil undeva inspre un tablou cu o tanara foarte frumoasa. Dar nu vedea tabloul, se gandea la alte lucruri. I-ar fi placut insa sa fi putut imparti aceasta atmosfera cu cineva, insa in momentul de fata, nu vedea cu cine ar fi putut face asta, asa ca ramase pe ganduri.. incercand sa ghiceasca cine ar putea fi tanara din acea fotografie. Dar nu avea nici cea mai mica idee, si renunta dupa scurt timp la ea.
Fu insa trezit din visare de o prezenta feminina, ce se opri langa el desfasurand un zambet suav pe fata. O privi din cap pana in picioare, insa cu o discretie de exceptie, si ii arunca un zambet cald. Fata se apropie de el si il intreba:
-Scuza-ma, este ocupat locul acesta?
-Nu, domnisoara.
-As putea sa iau loc, atunci?
-Mi-ar face placere. Luati loc.
Fata aseza mai intai o cescuta de cafea pe masa, apoi lua loc cuminte pe scaun, si se prezenta:
-Buna. Pe mine ma cheama Cornelia. Pe dvs.?
-Marius. Incantat de cunostinta.
-Vreau sa imi cer scuze daca v-am deranjat. Dar am vazut ca erati un pic, cu gandul in alta parte. Am avut impresia ca nu v-ar lipsi putina companie. Sper ca nu va deranjeaza. Daca va deranjeaza, plec.
Fata se uita in ochii lui si zambi ca o pustoaica de 19 ani, lucru care cred ca nu era departe de a fi adevarat. Nu i-ar fi dat nimeni mai mult de 20 de ani, desi dupa gesturi parea mai mare cu vreo cel putin 3 ani fata de cat preconizase el. Era roscata, avea niste ochi mari si caprui, gene lungi si bine definite, un zambet ce iti inmuia inima si mirosea putin a scortisoara. Era o fata foarte draguta, si deci nu ar fi putut sa ii refuze prezenta, cu atat mai mult cu cat, se simtea un pic singur si plictisit.
-Nu ma deranjeaza. Ma bucur ca te-am cunoscut.
Fata surase fericita si isi vara nasu in ceasca cu cafea, sorbind incantata cateva inghitituri.
Barbatul ramase putin cu ochii atintiti la ea, fiind fascinat de o sclipire din ochii ei, apoi lua o gura de ceai si incepuse sa faca conversatie. Nu stia exact ce sa ii spuna, dar incet incet se deschisera unul fata de celalalt si schimbara cateva impresii despre diverse subiecte: carti, calatorii, facultate, viata, iubire. Cam despre tot ce pot vorbi doi oameni care s-ar cunoaste de foarte mult timp.
Insa aceasta fusese doar o intalnire unica, nu avea sa continue, fusese o oportunitate de a schimba cateva vorbe cu cineva, si profita de ele din plin. Iar fetei ii facuse mare placere.
Dupa 2 ore, cei doi parasira localul. Barbatul ii multumi pentru aceasta seara frumoasa si o conduse in statia de autobuz. Astepta cu ea autobuzul, apoi ii ura o seara placuta, iar fata se lipi de el si ii dadu un pupic pe obraz, apoi ii facu cu mana si disparu in autobuz.
El ramase cateva minute uitandu-se in urma autobuzului, cu un zambet pe fata, apoi se indrepta spre casa cu un sentiment de fericire in suflet.
Ajuns in casa, renunta la pardesiul gros si la vesta. Ramase in camasa, isi facu un ceai fierbinte si se sui in pat. Isi aprinse o tigara si ramase cu privirea undeva in directia geamului, si se gandea la seara petrecuta cu fata aceea.

Cei doi nu se mai intalnira de atunci, insa nici la ora actuala nu au uitat acea seara frumoasa de iarna, cand undeva, intr-un local din Bucuresti, doua suflete atat de straine dar atat de aseamanatoare s-au intalnit, si au impartit o cana de ceai.

ganduri – part 5 – Rainbows colored in black and white

Era tarziu in noapte… o ora la care mai toata lumea doarme, dar ea era treaza. Cocotzata in varful patului statea si citea,dar gandurile ii fugeau vrand-nevrand in alta parte. Dupa inca cateva pagini renunta la a mai urmari randurile scrise in cerneala neagra pe foile invechite de vreme, si lasa cartea din mana pe marginea unui scaun.
Lasa capul pe perna si incerca sa adoarma, dar gandurile nu ii dadeau pace. Vroia sa scape de ele, dar o macinau atatea lucruri, iar curiozitatea firii ei ii spunea ca ar trebui sa gaseasca si raspunsurile la toate intrebarile din minte.
Stia insa ca acest lucru nu se poate, cel putin nu in toate situatiile, dar se kinuia sa isi explice unele lucruri, ca sa se poata linisti si eventual…adormi.
Stinse beculetzul slab de la capul patului si inkise okii in speranta ca totul va deveni mai clar. Dupa aproximativ un ceas…adormi.
Dar gandurile tot nu ii dadusera pace, se infiltrara in somnul ei..si ii reaparura in vis, asa cum numai personajele de poveste apar in visele copiilor. Doar k aceste personaje pentru ea nu reprezentau ceva.. frumos…sau fantastic…erau personaje reale..din viata ei de zi cu zi…sau mai degraba ….fosta ei viata….
Dintr-un colt al imaginatiei sau poate chiar…al constiintei fetei, aparu o voce, calda, asemanatoare unei femei intelepte de vreo..50-60 de ani, ca a unei bunici iubitoare. Fata o lua in vis ca pe o aparitie ce era menita sa ii dea niste raspunsuri…ca pe un consilier din acela psihologic, doar ca aici..sedintza era gratuita.
In vis, femeia se aseza langa ea pe marginea patului, o mangaie pe par si o intreba:
- Copila, de ce iti faci atatea probleme? Viata ta merge inainte…
Dar fara sa apuce sa termine propozitia, fata vru sa se justifice:
- Stiu toate astea, dar pur si simplu mintea mea nu inceteaza sa se gandeasca la tot felul de lucruri. Ma macina o groaza de ganduri si vreau neaparat sa aflu niste raspunsuri.. M-am saturat..am ajuns sa fac aceleasi lucruri zi de zi… vreau ceva nou..dar nimik nu se intampla… Am zis ca renunt definitiv…sa mai caut ceea ce imi doresc…am zis k ….
Fata suspina… in semn k si-a atins singura..acea coarda sensibila…si se opri..
Femeia atunci i se adresa din nou:
- Am inteles ce vrei sa spui. E vorba despre un baiat.. este vroba de acea unica dorinta care se joaca mereu cu gandurile tale, si nu te lasa in pace. Stiu ce iti doresti, dar fii inteleapta si ai rabdare putin cu tine, cu viata din jur. Pentru ca in ciuda a ceea ce pare…viata nu e un joc… nu e nici precum o caseta video..pe care sa o poti derula cand vrei tu inainte si inapoi… asta o poti face doar in minte.. si in principiu doar la ..trecut… caci viitorul..nu il stii niciodata…
- Da… asa e …dar stiti.. eu sunt mereu rabdatoare.. in general nu ..cu mine… si am asteptat sa se intample ceva… sa apara ceva de undeva..dar nu s-a intamplat… iar cand am vrut sa imi iau “inima in dinti” am esuat… Si macar daca ar fi fost o greseala comisa din partea mea..dar nu…pur si simplu sansele nu au fost de parte mea. Sunt momente in care ma simt ca o pasare intr-o colivie…si nu suport asta. Trebuie sa fiu libera..trebuie sa stiu ce se va intampla in minutul urmator, sa fiu stapana pe situatie….dar acum…simt k totu fuge de sub control… ma simt asa de …stinghera….
- Iubita mea, ai de-abia 20 de ani..esti tanara, frumoasa si o fata isteata, stii si tu ca intr-o zi ..toate aceste ganduri care te macina acum, vor disparea. Stii ca nu vei…ramane singura asa cum spui tu… Stii ca toata iubirea pe care vrei s-o imparti acum cu acea persoana pe care o astepti, o vei imparti. Dar eu mai stiu ceva.. Fiind asa tanara, vrei sa accelerezi in jurul tau lucrurile..dar nu merge mereu acest lucru. Incearca sa fii mai inteleapta si sa lasi lucrurile sa isi urmeze cursul lor firesc, fara sa intervii acolo unde vezi ca nu se poate.
Fata insa ardea de nerabdare, si scanci cateva cuvinte..inainte de ai fi din nou, intrerupta:
- Dar…vreau sa……
- Stiu puisor, stiu… Doar ca.. inca nu e momentul! ai rabdare, si totul va reveni la normal, iar ceea ce iti doresti tu, va prinde contur. Incearca doar sa profiti cat mai mult de clipele care au mai ramas pana in acel moment… nu lasa viata sa treaca in graba pe langa tine, agata-te de ea… si restu va veni!
Dar pana ca fata sa mai scoata vreun cuvant, vocea disparu.
Ramase pe ganduri, asa in vis, analizand cele spuse, si desi stia ca…probabil vocea avea dreptate, totusi in inima ei..exista un gol, si i-ar fi placut sa-l astupe cat mai repede, de-ar fi avut cu ce… dar isi zise ca pentru sine… totul va fi bine!… Trebuie sa fie bine!
Apoi ridica ochii in sus… strapungand tavanul si uitandu-se direct la stele, punandu-si aceeasi dorinta pe care si-o punea de foarte mult timp. Singurul lucru..pe care si-l dorea…
Apoi adormi din nou, iar visele se oprira, lasandu-i mintea sa se odihneasca pentru cateva ceasuri.
A doua zi.. se trezi mai odihnita, si cu zambetul pe buze, si incerca sa lase lucrurile sa mearga de la sine…macar…acum…cat mintea ii era limpede.

ganduri – part 4 – Nostalgie de vara

De cateva saptamani imi sta mintea la un singur lucru: Cum sa fac sa plec din Bucuresti, sa schimb aerul asta imputzit, cu o doza de libertate, cu un aer imbibat de sare si putin praf..
Si intr-un final, iata-ma.
Imi tarasc pe jumatate adormita picioarele spre gara. In spate am rucsacul cu cateva tricouri, o fusta d blugi, o pereche de pantaloni, costumul de baie, un prosop de plaja si periutza si pasta de dinti.
Imi lipsesc doar doua lucruri: tigarile si o sticla mare de Cola, dar le voi cumpara din gara.
Ajung in fata la coloane, ma opresc si pentru doua minute fixez ceasul de pe cladirea garii. Este 6:23 dimineatza. Trenul pleaca la si 45 de minute.
Intru in gara si ma cuprinde un aer ventilat partial de plecarea si venirea trenurilor. In aer se simte un miros profund de otel incins si fum de tigara.
Caut un scaun pe peronul de la linia 5 si ma asez. Peste tot pe unde te uiti, nu vezi altceva decat tineri zambitori cr pleaca la mare, bagaje pe rotzi ce se plimba pe pietrele cubice ale peroanelor, trase de diverse personaje, scaune imbacsite si insemnate de asa-zisi hip-hop’eri care sufera de mania graff-urilor… (makr de ar fi graff-uri in adevaratul sens al cuvantului, nu doar kteva “initziale” mazgalite fara prea mare interes pe tot ce nu misca..), si trenuri ce se odihnesc dupa lungi drumuri…
Cativa rockerasi isi fac aparitzia pe peron, destul de zgomotos. Dar m-am obisnuit cu ei, cu aceasta moda ce ii caracterizeaza, cu pletele despletite, cu tricouri negre si descusute pe alocuri, cu blugii negri taiatzi , cu lantzurile si capsele atasate fiecarui cm de material, si cu bocancii prafuitzi. Am renuntzat sa ma mai intreb care este scopul lor in viatza, cum pot rezista pe caldurile astea imbracati ca la cortegiul funerar si cum rezista ore in sir sa dea din cap si din plete pe o muzica ce iti zdruncina timpanele fara nici cel mai mic efort.
Ma uit la ei asa ganditoare si ma ridic de pe scaun sa cer o bricheta. Mi-aprind o tigara, o fumez si ma sui in tren. Pe bilet scrie cu cerneala neagra numarul compartimentului si al locului meu.
Ma plimb pe coridorul trenului si undeva in capatul vagonului gasesc compartimentul. Deschid usa, mi-arunc rucsacul pe canapeaua jupuita si plina de praf, si trag gemul greu in jos.
Peste 2 minute apare grupul vesel de rockerasi la usa compartimentului…
- Buna, zice un tip inalt, brunet si cu parul putin in ochi.
- Buna, zic destul de incet.
- Noi o sa fim colegi de camera pana la mare, si scoate un suras cat o zi de post, dupa care se aseaza pe canapea langa mine.
Prin gand imi trec cateva cuvinte rautacioase, dar ma voi abtine sa le rostesc. In schimb ii zambesc dragutz si ii spun, fals incantata :
- Ce bine!
In fine, dupa cateva minute de ajustari, care pe unde sa stea si asa, se linistesc putin si isi vad de ale lor.
De afara se aude o voce nazala ce anuntza plecarea trenului, la fel ca in melodia celor de la Vama Veche : “Trenul accelerat Bucuresti – Mangalia pleaca in 5 minute de la linia 5″. Ma trece un fior si imi lipesc tampla de geam si ma uit in jur. Intarziatii, carand bagaje mari si grele, alearga grabiti pe peroane pentru a se urca in tren la timp. Un caine latra deranjat si se mai aude o data vocea nazala. Un suierat puternic de tren rasuna in toata gara, trezind cateva pasari aciuate pe acoperisul garii.. apoi trenul se pune in miscare, incet.
Au trecut abia cateva minute si deja de apropiem de ultima casa din Bucuresti. Trecem de o fabrica cu geamuri sparte , apoi luminile obosite ale orasului raman undeva departe, ca o amintire din tinerete…
Ma ridic de pe bancheta, imi cer scuze si imi fac loc printre o pereche de picioare si 2 rucsace imense si ma strecor afara din compartiment.
Pe coridor sunt 4 persoane, 2 fete care se amuza de zor, gesticuland si razand la fiecare 3 cuvinte scoase pe gura, si mai sunt inca 2 barbatzi care fumeaza langa o fereastra deschisa. Ma plimb p coridor si ma sprijin cu spatele de usa unui compartiment gol, scot o tigara si mi-o aprind. Nici nu ajung bine la jumatatea tigarii si de undeva din stanga aud glasul imbatranit si putin ragusit de vreme, al controlorului.
- Buna dimineatza domnisoara, va rog, biletul la control.
Ii intind biletul, mi-l semneaza cu un X rosu si tremurat, mi-l capseaza si mi-l da inapoi.
- Multumesc! Calatorie placuta.
- La revedere.
Termin de fumat tigara si ma retrag in compartiment. Pe canapeauna unde stateam eu, sunt acum un rocker cu iubita lui, sarutandu-se si atingandu-se mai ceva ca la ei acasa. Ma uit pentru o secunda si imi dau seama ca nu au nici cea mai mica tendintza sa se opreasca. Ma strecor putin ofticata pe langa ei 2, schitzez un zambet putin fastacit , si ma asez pe cealalta bancheta.
Celalalt tip, se apleaca peste mine si scoate o chitara de sub bancheta, si ma intreaba foarte curios:
- Stii sa canti?
- Nu..
- Pacat. Atunci iti cant eu ceva!
- Bine… daca tu vrei neaparat..
Si dupa ce si-a trosnit toate osisoarele de degete, a scos vreo 3 acorduri chinuite, a tusit si apoi m-a intrebat:
- Crezi ca merit de o bere?
Ma uit la el putin neintelegand ce vrea sa ii raspund, si imi venea sa izbucnesc intr-un ras isteric. Cum putea sa ma intrebe asa ceva? Aia nu se poate numi cantat, pana si eu pot sa cant ceva mai dragutz decat … acele acorduri..
Ma intorc spre el vrand sa ii raspund, si ma bufneste un ras inocent, apoi ii zic :
- Mai trebuie lucrat putin, pentru ca sa meriti o bere.. dar este si asta un inceput.
- Bine. Ma bucur ca iti place. Am sa incerc sa ma concentrez data viitoare! si imi surade.
Urmatoarele doua ore, a cantat cu adevarat, diverse bucatele din piese cunoscute de la Nirvana, Metallica si altii de care nu mai auzisem. Am stat de vorba impreuna, am aflat cum il cheama, si ca este student la Cibernetica, ca ii place muzica mai mult decat orice pe lume si multe multe alte lucruri interesante. Incepusem sa imi schimb parerea despre el, nu ma mai luam dupa aparente, dupa haine. Era un baiat caruia ii mergea mintea, foarte sociabil si parea sa aiba un suflet bun.
Cum stateam acolo in compartiment..mai ne fugeau ochii pe peisajul care alerga pe langa tren. Lanuri intregi de porumb, grau, sau floarea-soarelui, toate parca parjolindu-se sub razele fierbintzi ale soarelui. Nu era pic de nor pe cer, totul era de un albastru impecabil, iar vantul abia daca reusea sa miste firele de grau..
Mi-am lasat capul pe umarul lui, si pentru cateva clipe mi-am dorit sa fi fost deja la mare, pe plaja, descultzi in nisipul fierbinte si sa asteptam imbratisati rasaritul..
10 minute de visare…si simt cum trenul se apropie de destinatie… Ne apropiem..suntem la mare.. Abia astept sa fac o baie si sa beau o bere rece. Dar mai am de mers pana in Vama…

Am ajuns. Suntem in Vama. Dau sa le spun pa baietilor, dar Catalin ma intrerupe:
- Ne mai auzim!
Imi zambeste si o ia cu grupul lui in partea cealalta.
Eu raman pentru o clipa pe ganduri, apoi ma indrept spre plaja. Aleea e prafuita si de jur imprejur sunt terase, tejghele cu porumb prajit sau fiert, “suveniruri” din vama – bratzari cu capse sau din piele impletita, ochelari, colace in forma de ratzushca, creme de soare si multe alte prostioare. Este un miros specific de Vama, hamsii, praf cat curpinde si aer fierbinte.
Pe langa mine trec sute de tineri, unii tinandu-se de mana, altii cu sticlele de bere in mana, luati de cap din cauza soarelui si a bauturii in exces, masini pline de praf ce incearca sa-si croiasca drum prin marea de oameni.
Ma opresc in fata unui magazin de clatite, si pentru a doua oara ma amuz de numele ce stau scrise pe meniu (Ciori Zgribulite..etc). In acest moment mi se pare totul ca un mic Paradis.. desi nu ma omor dupa Vama… Este contrar lucrurilor care imi plac, ca aspect general, dar.. are un aer de libertate, de ..nonconformism, chestie care intr-o oarecare masura..ma fascineaza.
Imi continui drumul si ma uit la sutele de corturi colorate ce se intind de-a lungul plajei, si ma trece un val de fericire ca am ajuns in sfarsit la mare.
Traversez plaja pana la apa, si ma indrept spre Proplaca. In ciuda faptului ca nu am cort, nu imi fac nici o grija. Am asigurat in Proplaca un hamac numai si numai al meu. Am luat-o prin apa si nu imi vine sa cred..este asa de calda..si ..de limpede, ca se vede pur si simplu fiecare fir de nisip. Nu zaresc nici macar o alga, doar pietricele colorate si macinate de apa si bucatele mici de scoici, ce imi maseaza atat de placut talpile.
La Proplaca, il salut pe un amic, care este barman aici pe timpul verii, imi pun rucsacul pe un hamac, cer un pahar de cola cu 3 cuburi de ghetza si o felie de lamaie si ma asez pe o bancutza. Mi-aprind o tigara si ma relaxez la umbra, uitandu-ma fericita la oamenii care se plimba in costume de baie din stanga in dreapta pe plaja.
Dupa ce mi-am terminat paharul de suc si tigara, ma ridic ..imi scot prosopul de plaja din rucsac si ma dezbrac de haine..ramanand in costumul de baie.
Ma duc pana aproape de apa, mi-asez prosopul pe jos si ma duc sa testez apa. Dupa o balaceala de vreo 10 minute, revin pe prosop ca sa ma usuc. Imi las capul pe prosop si inchid ochii. In jur se aud valurile marii, vantul care abia adie, muzica din terase si cativa pescarusi care zboara in cautarea pranzului, parca spionand de acolo de sus fiecare farfurie cu hamsii din mana vreunui turist.
Dupa vreo 10 minute, ma ia somnul..si adorm.

Cand ma trezesc, ma curpinde un val fierbinte pe la spate, si simt cum tot corpul mi-a amortit. Ma ridic cu greu de pe prosop, fac cateva ture pana la apa, ca sa imi racoresc pielea incinsa si putin cam rosie, imi iau prosopul si ma mut urgent la umbra, langa hamac, in Proplaca. Cer o cola rece si ma asez pe o bancutza.
O data cu paharul de suc, primesc si un biletel, urmat de un suras pe sub mustati din partea barmanului, care apoi se retrage in spatele tejghelei.
Deschid bucata de hartie si citesc:

Te astept la Epava, cu o bere rece si un acord de chitara.
te pup ,
Catalin

In coltul paginii era scrisa o ora si o nota muzicala.
Ma ridic de pe bancutza si ma duc la bar. Barmanul se propteste cu coatele pe tejghea isi reazama capul intre palme si face o fatza de dracusor. Eu ii zambesc si il intreb:
- Buna. Zi-mi si mie te rog, cat este ceasul?
- E 12:48. A zis ca te asteapta.
Apoi se intoarce sa ii toarne un pahar de gin unei fete.
- Stiu, merci mult.
Ma analizez putin din cap pana in picioare si zic eu ca dupa un dush o sa fiu ca noua. Dupa dush, imi trag fusta de blugi p mine, ma cotrobai de tigari.. si cu un zambet, ma indrept spre Epava……………….

ganduri – part 3 – Uitare

De jur imprejur doar peretzi goi, 4 ziduri albe strajuiau in jurul lui, ca intr-o carcera. Pe jos parchetul mancat de gaze avea o culoare cenusie. Nu se zarea decat o raza de luna ce intra prin fereastra acoperita de perdele negre si rupte de vreme. Praf de jur imprejur si liniste mormantala. Intr-un coltz al camerei era el, pe un fotoliu de piele tocita.
Cu parul negru ce ii venea putin peste ochi, isi intinse picioarele obosite pe parchetul rece, si isi lasa suparat capul in palme. Ii treceau prea multe ganduri prin mintea si avea impresia ca va ceda nervos. Prea multe lucruri se intamplasera in ultima perioada iar el simtea k nu mai are putere sa isi revina. Se simtea gol pe dinauntru, ca un strigoi in noapte, fara liniste, si gandurile nu ii dadeau pace.
Langa fotoliu zacea o sticla de whiskey desfacuta si golita pe jumatate. Ridica paharul si isi mai turna un pic, peste 2 cuburi de gheatza. Ridica paharul la gura si din 3 inghitzituri termina bautura. Alcoolul ii incalzise gatul si simtea o arsura puternica in stomac dar o ignora. Nu mai conta nimik, faptul ca isi facea rau cu mana lui… Era prea tarziu, si nu mai putea intoarce timpul inapoi.
Vroia doar o clipa de relaxare in care creierul sa nu mai caute raspunsuri, sa nu mai puna intrebari, sa lase totul asa cum este. Dar ii era greu sa treaca peste toate cele intamplate. Statea singur, ca un om fara prieteni, izolat intr-o incapere intunecata si se uita in gol…fara sa schitzeze vreun gest… si totul parca ar fi fost un film de groaza, un thriller, doar ca actiunea ce se petrecea in jurul lui..totul..era adevarat.. la sfarsit actorii nu mai ieseau vii.. Iar el, era ca si mort, doar k inima inca i se mai auzea in piept, cateodata mai incet, cateodata mai puternic..
Ar fi vrut sa nu mai auda bataile inimii, sa se opreasca macar pentru cateva ore, sa uite de tot si de toate si ..abia apoi.. sa nu se mai trezeasca. Dar asta nu l-ar fi ajutat cu nimik. Vroia sa afle niste raspunsuri.
Lua sticla de jos si incepu sa bea..dar in scurt timp, nu mai avu ce sa toarne in pahar. Suparat, arunca sticla intr-unul din pereti, facand parchetul sa se umple de cioburi mici de sticla ce luceau haotic in lumina lunii.
Se lasa pe spate si-si intinse capul pe spatarul scaunului… si ramase asa cateva minute. Avea impresia ca peretii se innegresc, si ca totul incepe sa se invarta in jurul lui. Auzea zgomote ciudate, voci care il sacaiau, imagini de groaza combinate cu amintiri placute.. avea impresia ca a ajuns in iad si ca totul se intoarce impotriva lui, se simtea inconjurat de umbre cu chipuri hidoase si voci ragusite care rasunau prin incapere… Asa era in fiecare seara… inca de atunci..
Ajunsese sa stea ore in sir pe intuneric cu cate o sticla de bautura langa el si rasfoind aceleasi articole de ziar, zi de zi si noapte de noapte, parca dorindu-si sa stearga toate lucrurile ce se intamplasera. Si stia ca nu era vina lui pentru toate acele lucruri, dar el se invinovatea mereu, ca daca nu ieseau atunci..nimik nu s-ar fi intamplat.. si se tot gandea la asta, si-si dorea ca rolurile sa fi fost inversate, macar atat daca, necazul ar fi fost iminent..
Apoi ca si cand, cineva l-ar fi ascultat, se trezi pentru o clipa din acest cosmar kre ii ramase in minte..si intreba:
- De ce mi se intampla mie toate astea?
Dar nimeni nu ii raspundea. Singurul “raspuns” a fost un scartzait de parchet…
De afara se auzii un tunet puternic, urmat de o lumina orbitoare, si in mai putin de 1 minut a inceput sa ploua puternic. Se intoarse cu fatza spre geam, si isi zari chipul desfigurat de suparare. Se vedea pe el..autocompatimindu-se… si si-ar fi dorit sa inceteze toate astea, dar nu avea fortza necesara sa ..renunte..sa mearga mai departe…
Apoi striga deznadajduit, iar totul rasuna in jurul lui ca intr-o clopotnitza, facundu-l sa tremure pe dinauntru:
- Pana si natura plange!!… O lacrima ii aluneca pe obraz, si se sterse repede, ca un iubit care nu vrea sa fie vazut de partenera plangand… De ce.. a trebuit sa fie asa?… De ce.. TU?
Incerca sa isi ridice corpul epuizat de pe fotoliu, dar bautura nu il ajuta. Ceda si cazu in genuchi pe parchet, cu mana intr-un ciob. Dar nici macar nu baga de seama cum ii penetrase stratul subtire de piele. Cateva picaturi de sange rosu si cald i se intinsera pe palma, murdarind parchetul. Se intinse dupa un dosar, ce zacea aruncat pe jos, rasfoit de sute de ori probabil. Hartii si hartiutze, poze, taieturi din ziare si multe alte lucruri care insemnau atat de mult pentru el, se pravalira pe podea cand ridica dosarul..
Rasfoi 2 pagini si se opri asupra unui articol de ziar. O pagina invechita, cu scrisul partial sters si cu un titlu ce de fiecare data knd il citea ii crea un gol in stomac..
Citi pentru a mia oara cele 9 randuri si ramase cu privirea fixata pe poza ce zacea in dreapta.. moment in care o lacrima se scurse de pe obraz pe foaia de hartie. Se chinui sa o stearga, dar sangele de pe palma manji poza cu rosu….
Un chip dulce de fata care pe atunci ii zambea, acum zacea amintirea ei..intr-o poza dintr-un ziar,inrosita de sange…
Nu mai rezista! Simtea cum i se face rau de la stomac, cum inima ii incetineste si il apuca nebunia..
Inchise intr-o criza de nervi dosarul si il stranse puternic la piept, iar lacrimile ii napadisera fatza . Ramase in genunchi si plangea, atat de tare, incat oricarei fiintze vii i s-ar fi facut mila de el. Plangea ca si cand ar fi ramas singur pe pamant, ca si cand nu ii mai ramasese nimik, plangea si se ruga la Dumnezeu sa il ierte, sa ii dea o clipa de liniste, sa il faca sa uite…. sau macar sa nu il mai doara amintirile…
Nu si-ar fi dorit sa o uite, ci doar sa nu il mai doara asa de rau..
Nici macar tunetele de afara nu il puteau linisti, el nici nu le mai auzea.. si-ar fi dat si sufletul ca totul sa fi fost ca inainte, ca sa ii mai vada macar o data zambetul, sa o mai tina pentru o ultima data in brate si sa o sarute. Ii veneau zeci de imagini in minte cu ea, alergand spre el, cu parul in vant, plina de viata si de iubire….dar de fiecare data..imaginea disparea in clipa in care..intindea mana sa o prinda… era ca si cand in mijlocul unui curcubeu s-ar ivi o tornada, un nor negru si gros care va inghitzi totul in jurul lui, tot ce e frumos, orice sperantza…
Simtea cum tot corpul ii ia foc, cum inima i se face bucati, si cum creierul ii explodeaza. Si-ar fi dorit sa fie cineva langa el sa ii aline durerea, sa ii puna capat zilelor, numai sa nu mai sufere atata…
Se gandise de cateva ori sa se sinucida dar i-a fost prea frica, nu de faptul ca ar fi murit, asa de tanar, ci din cauza ca se gandea ca nu va fi nimik dupa moarte, si nu va mai ramane nici macar cu amintirea ei, va fi doar intuneric, nu vor mai exista ganduri si amintiri, nimik. … si renuntase.
Dar acum..vroia ca totul sa fie ca la inceput… cat si-ar fi dorit asta…

Afara ploaia inca nu se oprise, inca mai tuna si fulgera….. dar el nu mai plangea.. zacea intins pe jos, cu dosarul cu poze si articole langa el, inconjurat hartii mototolite, cu poze cu ei doi rupte si lipite la loc, manjit de sange pe fatza si pe haine, si cu o poza.. in mana dreapta..
Acelasi chip tandru si zambitor pe care nu il va mai vedea niciodata… … sau poate doar in vise..
Bautura isi facuse efectul si ii oprise macar pentru un timp lacrimile… avea sa se linisteasca pentru cateva ore, ca apoi sa se trezeasca si sa isi reia gandurile… De ar putea sterge minutele acelea de groaza pe care le-a trait, si de ar putea readuce toate visele pe care le avea langa ea, toate sperantele pe care si le facuse, sau de ar ..putea sterge toate gandurile si durerea din suflet… acele randuri kre si-au pus amprenta atat de puternic asupra sufletului sau.. :

“O FATA DE 22 de ani UCISA intr-un accident de Taxi

In seara de 12.02.2006 a avut loc un accident de masina in care au fost implicati doi tineri. Un sofer de taxi care conducea beat, a adormit la volan si a intrat violent intr-un baiat si o fata de 22 de ani, care se plimbau pe marginea soselei. In urma accidentului, Julia Evans, o fata de 22 de ani din Londra a fost omorata pe loc in urma impactului, iar iubitul ei, Matthew a fost internat de urgentza la spital cu contuzii cranio cerebrale si traumatisme minore la nivelul toracelui si coastelor. Taximetristul a fost internat si el la spital, dar in urma impactului a decedat cateva ore mai tarziu“

ganduri – part 2

Se aud stropi de ploaie in geam. Deschid un ochi si ma uit la ceas. Este de-abia 5:12 dimineata.
Ma ridic fara sa fac vreun zgomot din pat si ma indrept spre fereastra. Inca adormita imi proptesc nasul de sticla rece a ferestrei si ma uit afara. Cateva picaturi de apa se lovesc de geam, lasand o urma subtire si serpuita pe sticla usor aburita.
Deschid fereastra si-mi intind capul afara. Miroase frumos, a ploaie, a iarba uda, si totusi.. a atmosfera prafuita.. dar asa e la oras.
Imi retrag capul si ma asez pe marginea geamului, admirand in continuare ploaia. Imi aprind o tigara si imi rezem capul intr-o palma.
Undeva departe se zareste o pereche de faruri de masina, apropiindu-se incet dinspre soseaua principala… apoi dispare.
Pic..pic..pic! Ascult stropii de ploaie cum se lovesc neincetat de masini, de asfaltul plin de praf..si mintea mea brusc se opreste.. E asa de liniste..
Moment de relaxare.
Trag somnoroasa din tigara si ma afund si mai tare cu capul in palma. Inchid ochii… si ma gandesc.
Undeva in fundal se aude un fosnet subtire de cearceafuri , dar mi-e prea somn sa schitzez vreun gest…
Cativa pasi se apropie de fereastra apoi… un scartzait dulce de buze imi saruta umarul gol.. Cineva isi trece degetele prin parul meu apoi ma saruta pe frunte…si dispare
De undeva din casa miroase a cafea.
Se aude undeva in bucatarie o linguritza cazand pe masa, iar apoi…. o soapta calda apropiindu-se de mine…
- Cafea, iubito?
Apoi un sarut…