Lasa firul de trandafir sa cada,si.. cu greu adunandu-si puterile se ridica in capul oaselor. Trasaturile fetei, odata fine si catifelate se chircira intr-un gest de regret ce cu greu putea trece neobservat. Nasul subtire si privirea plecata, ii tradau emotiile, in timp ce ochii, de un albastru ca marea pe timp de furtuna, erau acum incetosati si plini de lacrimi. In fata ei se inalta un monument de marmura rece, unde, scrijelite pe veci stateau cateva cuvinte :
~Rebecca Brown~
(b.1976-d.1982)
~Beloved daughter of Carla Brown~
Trecusera 4 ani din ziua in care viata Carlei lua o cu totul alta intorsura… undeva pe la jumatatea lunii mai, 1982.
Ca in oricare alta zi, Carla se intorcea de la serviciu, parcurgand cei 2 kilometri distanta pana la micuta lor casuta, pe jos. Era o zi frumoasa, cu vant slab, pomii erau verzi si fosneau lin la atingerea suflului caldut de aer ce batea dinspre sud. Renuntase la geaca, lasand-o sa cada usor de pe umeri, in timp ce se aseza pe o banca in apropierea parcului. Copii de varste diferite alergau incolo si incoace intr-un tril zgomotos, sarind peste gardulete sau alunecand pe toboganele rosii ce straluceau frumos in lumina soarelui de primavara. In ciuda copiilor care strigau cat ii tineau plamanii si ridicau mici nori de praf in alergatura lor prin nisip, Carla se simtea in largul ei acolo, cu mintea limpede si privirea atintita la cativa dintre copiii care faceau forme in nisipul moale.
Nu avea sa zaboveasca mult, intrucat acei copii ii faceau dor de propriul copil, acel ghemotoc de fata care ii incanta zilele de cand aparuse pe lume. Uitandu-se la acei copii jucandu-se fara griji, isi aminti de ziua in care fetita ei facu pasul cel mare si se hotara sa iasa la lumina.
Era intr-o zi de iarna, cu zapada pufoasa si fulgi sclipitori, care se prelingeau in dansul lor zigzagat din imensitatea cerului portocaliu. Dupa multe ore de chinuri, eforturile ii fusesera rasplatite. Isi tinea strans la piept pruncul, un bebelush mic si adorabil, cu suvite blonde unduindu-se usor pe crestetul capului, cu ochii ca doua margele de un albastru-cenusiu, uitandu-se cu duiosie la chipul mamei lui, scancind si surazand la atingerea calda a Carlei. De cum o vazuse, stiuse, ca ii va deveni lumina ochilor, fericirea vietii ei, si se indragosti pe data.
Sunetele copiilor din parc se estompara treptat, lasand gandurile femeii sa deapane amintiri: primii pasi, primul dinte..primul cuvant rostit. Ii parea intr-un fel rau ca avea sa ii ofere o viata fara un tata alaturi, dar se simtea puternica si isi iubea fata, de asemenea ar fi facut orice cu putinta pentru a-i oferi orice ar fi avut ea nevoie, de a o sustine in orice si-ar fi dorit sa faca. Ii oferea iubire neconditionata, alintari si mici mustrari atunci cand gresea, o dusese la gradinita si la cursuri de pian,iar acum o pregatea pentru urmatoarea etapa. Mai erau cateva luni bune pana cand mica ei fata avea sa inceapa scoala, asa ca isi puse in cap ca pana atunci sa continue sa o mai rasfete asa cum o facuse pana acum, inainte de a da cu nasul de un nou mod de viata, de a incepe sa isi creeze propria personalitate, ce inca de pe acum ii dadea uneori batai de cap.
Se ridica de pe banca si pleca, aruncand o ultima privire asupra copiilor ce se jucau in parculet si se indrepta spre magazinele de pe Straduta 16, pentru a face cateva cumparaturi.
Nu statuse mai mult de 15 minute legate. Cumpara fructe, salata, o punga de macaroane italienesti si o mica caserola de inghetzata cu caramel si piersici pentru fata ei, plati, apoi iesi din magazin cu sacosa de cumparaturi in mana.
Ocoli monumentul Eroului Necunoscut, apoi mica Bisericuta Catolica in dreptul careia isi facu discret semnul crucii, apoi intra in micul gang ce ducea spre aleea casei ei.
La numarul 28, se opri langa casuta postala, lua plicul ce se afla inauntru si fugitiv isi arunca ochii pe el. Era instiintarea de plata a taxelor pentru intretinerea casei. Puse plicul in geanta si se indrepta cu pasi mici pe aleia pavata cu dale de culoarea untului, inspre casa.
Usa parea descuiata, insa din acel unghi nu putea vedea daca cineva se afla inauntru. Avu un moment de nesiguranta, dar isi impuse sa nu isi faca griji. Pasi peste pragul de la intrare si lasa din mana geanta si sacosa de cumparaturi, apoi arunca o privire prin living, lasa geaca sa cada pe canapea apoi o striga pe Rebecca.
Aceasta cobori in graba scarile ce duceau in camera ei si nefiind atenta se impiedica de covorasul din capul scarilor, venind in nas undeva langa picioarele mamei. Carla o culese cu grija de pe jos, o scutura de praful de pe bluzita vernil si mai inainte de a apuca sa o intrebe de ce era usa deschisa, Rebecca o si tulise in hol sa vada ce ar putea fi in sacosa de cumparaturi.
Carla roti ochii apoi zambi larg si se duse in hol, pentru a-i oferi inghetata celei mici. Rebecca ii sari de gat pupand-o, multumi, apoi avand intentia de a disparea din nou la etaj, Carla o trase usor de maneca, oprind-o din alergatura si o chestiona:
-De ce era usa deschisa? Ai fost afara sa te joci ?
-Da mami, si venisem sa iau un plasture.
-Plasture? Te-ai ranit?
Instinctual, mama isi invarti copilul in loc si ii analiza fiecare coltisor de piele ce se zarea de sub bluzita si pantalonasii scurti, insa nu descoperi nici un semn nou.
-Nu mami! Nu e pentru mine. E pentru domnul Tedy.
Mama rase si isi mangaie copila pe capsor, apoi ii aranja una din codite care iesise pe jumatate din fundita roz, prinsa cu grija de dimineata.
-Dar ce a patit Tedy? A cazut?
-S-a rupt, si are o buba mare mami, si ii curge sanje!!
-Se spune “sange” pui, nu sanje. Adu-l incoace sa vedem cum putem sa il facem bine.
Rebecca fugi in curte si reveni cu ursuletul in brate, impachetat intr-o carpitza de culoare alba.
Mama desfasura carpitza din jurul burtii domnului Tedy si descoperi problema. Avea o gaura cam de jumatate de centimetru din care acum se scurgeau pe marmura din hol firisoare sidefii de nisip fin. Fara sa vrea o bufni rasul, dar vazand-o pe Rebecca ca statea imbufnata langa ea uitandu-se cu jind la ursuletul de plus, isi lua un aer grav si consimti:
-Da mami, are buba. Dar stai linistita ca il peticim. Dar nu cu plasture. Plasturii sunt pentru buba de oameni. La ursuleti se procedeaza altfel.
Rebecca surase si urca repede in camera ei, se instala frumos in mijlocul patului si deschise televizorul pe programul de desene animate.
Carla o urmari din priviri, apoi lua sacosa si disparu cu tot cu ea si cu ursulet in bucatarie.
Despacheta cumparaturile, le aseza intr-o ordine exagerata pe masa din lemn de stejar, pregati cateva castroane si o oala in care sa fiarba macaroanele, apoi se apuca sa gateasca masa de pranz ce aveau sa o ia in acea zi.
Dupa ce macaroanele se terminara de fiert, le turna intr-o craticioara sa se raceasca putin, in timp ce prepara branza si sosul usor picant. Dupa ce toate fura aranjate frumos pe masa pentru a putea fi mancate, lua o scurta pauza pentru a se ocupa de Tedy.
Din camera de la etaj se distingeau rasetele Rebeccai ce inca se uita la desene animate, asa ca avea timp sa produca “licoarea miraculoasa” ce avea sa il faca pe domnul Tedy bine.
Ajunsa in dreptul bibliotecii din dormitorul sau, poposi cu privirea pentru un moment la fotografia lui Tom, raposatul ei sot, care, arborand un aer de om puternic in uniforma sa de militar, alaturi de colegii de pluton zambea frumos la camera. Ofta incet, in timp ce sterse cu grija o particica din rama de argint, apoi cotrobai prin raftul mijlociul al bibliotecii ceva cu care sa coasa “buba” ursuletului mult adorat.
Scoase ata de culoare maro, un ac si stand pe marginea patului, ii cusu gaurica din burta, gandindu-se ca Rebecca va fi foarte fericita sa il vada iarasi intreg. Inainte insa de a i-l prezenta fetei ei, trebuia sa il infasoare inapoi in carpita si sa prepare “licoarea magica”, care de fapt era un paharel minuscul umplut cu apa, ce i se va administra urusletului pe calea micului botic.
Traversa holul in varfurile degetelor si se posta in fata usii Rebeccai varandu-si capul pe usa pentru a o surprinde.
Rebecca se intoarse spre ea si vazand-o cu ursuletul in brate tasni din pat si se priponi in fata Carlei cerandu-i-l cu ardoare. Fetita lua paharul cu apa si i-l turna in cap lui Tedy apoi ii jumuli carpita de pe el pentru a ajunge pentru a infinita oara la concluzia ca mama ei este un adevarat magician, rana disparand ca prin farmec de fiecare data.
Carla ii surase cu dragoste si o ruga sa coboare in 2 minute la masa, dar sa il lase pe Tedy sa faca nani intrucat trebuia sa se recupereze. Rebecca dadu din cap ca da, puse ursuletul in patutul lui, il inveli, il pupa apoi alerga in jos pe scari inspre bucatarie, de unde venea un miros foarte placut de macaroane.
Dupa-amiaza trecu relativ repede. Dupa masa, mama isi duse copilul in camera pentru o ora de somn, pentru ca mai tarziu sa aiba din nou energia necesara de a se mai juca in curte cu ea, facand forme impreuna sau jucandu-se “de-a v-ati ascuns”. Asta se si intamplase in acea dupa-amiaza pentru doua ore bune, pana cand, in jocul celor doua interveni ceva, ce o nelinisti pe Carla.
Pe la ora 7, cand incepea sa se insereze destul de bine afara, Carla numara pentru ultima oara pana la 100 inainte de a se duce sa isi caute fiica, ascunsa pe undeva prin imprejurimi. Undeva pe ma numarul 56, Carla simti un fior rece ca de gheata strabatandu-i sira spinarii, si tresari, uitand sa mai continue sa numere. Arunca o privire in jur si nu observa nimic suspect. Era liniste, luminile se aprinsesera si nimic nu parea iesit din comun. Si totusi.. simtea ca ceva era in neregula. Se simtea ..oarecum urmarita indeaproape, de niste ochi cercetatori, si se impacienta, insa nu scoase nici un cuvant, nevrand sa isi sperie fiica pe baza unei presimtiri sau a unui fior. Continua sa numere, ramanand insa cu privirea atintita asupra unui punct fix, undeva in spatele gardului viu ce crestea in spatele casei de vizavi.
-95..96…..97…..98….99..100! Cine nu e gata il iau cu lopata!
Pleca in cautarea Rebeccai, urmarind cu atentie orice miscare, o frunza care aluneca de pe o ramura a pomului, o pasare, un strigat subtire de cucuvea, orice ar fi putut trada potentiala ascunzatoare a fetei sale.
Trecura 7 minute de cand Carla o cauta pe Rebecca si si-ar fi dorit ca acest timp sa se scurteze cat mai repede posibil. Deja se inserase, cerul era intunecat iar becurile luminau ici si colo curtea. Deja isi simtea inima batandu-i puternic in piept, o cauta in garaj, dupa Chevroletul defect ce zacea acolo de ani de zile, intra in casa, o cauta in bucatarie sub masa, in living dupa canapea, in camera ei, in sifonier, in dormitorul sau… nimic. Speriata ca nu apare striga la intamplare dupa ea, si nu auzi nici un raspuns. Invartindu-se cu disperare prin casa, auzi un zgomot venind de undeva de jos, cam in dreptul holului ce dadea inspre living.
Pivnita.. !
Exasperata, cobori scarile in graba si o vazu. Ascunsa dupa cateva butoaie goale de vin si vreo trei rafturi cu borcane prafuite, se straduia pe cat posibil sa nu stranute pentru ca mama ei sa nu o gaseasca, si facu o mutra de dezamagire cand Carla aparu in capul scarilor.
Mama rasufla usurata, insa se incrunta la Rebecca dupa ce o scoase cu grija dintre maldarele de borcane, apoi pana ajunsera in bucatarie o mustra deoarece o speriase de moarte, si ii zise cu tonul mai ridicat decat de obicei sa nu mai se ascunda in astfel de locuri si sa nu mai astepte asa de mult pentru a fi gasita.
Rebecca agasata si neintelegand exact ce nu ii convenea mamei ei si care era motivul pentru care se tipa la ea, isi lua farfuria si iesi din bucatarie trantind usa, apoi urca in camera ei si incepu sa planga.
Ramasa singura in bucatarie, pe ganduri..profund ranita de gestul fetei ei, Carla se ridica de pe scaun si se indrepta spre unul dintre cele 4 dulapioare suspendate pentru a-si face o cana de ceai negru. In minte ii aparu imaginea lui Tom, si isi spuse in sine “of..de ce m-ai lasat singura.. de ce?”…
Ofta inca o data cu regret in timp ce isi turna ceaiul fierbinte in cana de Nescaffe, apoi ridica privirea pe geam si privi afara.
Noaptea se lasase peste oras.
Undeva in jurul orei 12 seara Carla urca in camera Rebeccai, care era adormita de mult cu domnul Tedy strans la piept, se apleca pentru a o inveli si ii sopti ca ii pare rau pentru cuvintele aruncate mai inainte, apoi o saruta pe frunte si ii spuse ca o iubeste. Inainte sa iasa pe usa mai susura in liniste “somn usor” si apoi inchise usa in urma ei.
Cobori in dormitor, se schimba in pijama si se sui in pat. Citi cateva pagini din romanul pe care il incepuse cu o zi in urma si apoi stinse lumina, lasandu-se prada somnului ce deja o toropise.
Ceasul din living batea de ora 3 jumatate, rezonand sinistru in vitrina ce strajuia de o parte si de alta peretele dinspre fereastra. Totul parea linistit in siguranta peretilor, Carla dormea in camera ei, iar dinspre etaj era la fel de liniste ca in tot restul casei.
De partea cealalta a peretilor, in intunericul dens de afara, se puteau auzi insa pasii unei persoane, apropiindu-se cu bagare de seama de usa de la intrare.
Analizand imprejurimile si uitandu-se mereu peste umar pentru a vedea era urmarit, barbatul de 41 de ani, imbracat cu haine de culoare neagra, pitit dupa coltul casei, statea de veghe. Bagand de seama ca e liniste, ocoli pe vine peretele casei pana in dreptul usii si incerca clanta.
Vazand ca era incuiata, isi indesa mana in buzunar in cautarea unui obiect contondent..cu care ar putea forta incuietoarea in asa mod incat sa nu provoace prea mult zgomot. In cateva minute, incuietoarea de la usa ceda, iar el patrunse inauntru, reusind sa evite latratul cainelui din curtea vecina.
Se pituli dupa peretele de la intrare si isi arunca ochii prin geamul de la usa, afara, pentru a vedea daca cineva.. cumva, l-a observat.
Nefiind observat, intra in casa, cautand cu privirea daca cineva l-ar fi putut incolti. Vazand ca este liniste si probabil ca stapana casei dormea, la fel ca si fiica-sa, cotrobai prin living dupa obiecte ce ar fi putut fi furate. Se misca incet, cu bagare de seama, pasind pe varfurile degetelor pentru a nu fi prins de femeia pe care o vazuse mai devreme jucandu-se cu fata ei in curte. Isi plimba degetele inmanusate printre rafturile de la biblioteca din living cautand bijuterii sau bani, insa nu gasi mare lucru.Doar niste medalii puse in cutiute de catifea albastra, pastrate in ordine, pe care le lua pe post de suvenir. Cauta in vitrina si baga intr-un sac cu snur cateva bibelouri din portelan, niste poze in rame de argint si o icoana placata cu aur, apoi parasi camera la fel de incet cum intrase in ea, lasand in urma lui totul vraiste.
Intra pe holul dinspre dormitorul Carlei si o zari cu coada ochiului prin crapatura usii de la camera. Dormea. Insa nu isi putea permite sa intre pentru a cotrobai, de teama de a nu fi prins, asa ca renunta, urcand la etaj, mai silentios ca o felina la panda.
Pe holul de la etaj domina linistea si avu norocul sa intre intr-o camera foarte frumos aranjata, si total diferita fata de restul casei.
Incaperea era spatioasa si frumos aranjata, cu un birou mare din lemn de cires dominand din mijloc inreaga camera. Alaturi, in stanga ferestrei era un corp vechi de biblioteca cu o multime de rafturi ticsite de carti de mare valoare. Pe peretele interior erau aranjate cu grija cateva tablouri in jurul unui raft suspendat, in al carui mijloc trona o urna din argint, pe care se putea zari un grup de litere scrise caligrafic.
Se indrepta catre acel raft si citi: ~Thomas D. Brown~
Intelese ca era deci vorba despre o urna cu cenusa, probabil a defunctului sot al Carlei, si avut cateva clipe mustrari de constiinta, vrand sa o lase acolo. Dar, impins de nevoie, trecu repede peste acest gand si o baga iute in sac, deja imaginandu-si cati bani ar fi luat pe ea.
Pentru un cunoscator, gestul lui ar fi fost nu doar lipsit de respect fata de un mort, cat si total nechibzuit, intrucat daca s-ar fi descoperit lipsa acestor bunuri (si era imposibil sa nu se descopere) dupa spargerea prealabila, cel ce va fi cumparat acea urna cu siguranta ar fi raportat politiei despre existenta ei, intrucat urna respectiva avea initialele defunctului si sotului celei careia i se furase din casa. Insa pe el, Benjamin, impins de disperare si sete de bani, nu il duse mintea. De asemenea, cartile ce stateau de ani de zile pe rafturile acelei biblioteci, ar fi valorat probabil la un loc cat un tablou al marelui artist Picasso, si i-ar fi fost indeajuns cat sa-si ia o vacanta de o luna in Insulele Caraibe.
In camera ei, Rebecca se trezi brusc din somn, cercetand curioasa intunericul. Auzea niste fosnituri dinspre peretele ce dadea spre camera tatalui sau. Frecandu-se somnoroasa la ochi, se ridica in capul oaselor si, lasand sa-i cada ursuletul pe jos, se duse la usa, iesind apoi in hol. Pasi curioasa pe carpeta pufoasa, cercetand zgomotele ce se auzeau din camera alaturata, dar de cum trecu de jumatatea peretelui, ingheta la aparitia neasteptata a unui om solid ce ramase la fel de socat probabil ca si ea, ca se afla acolo. Fata ridica privirea si observa doar un nas mare ce se prelungea stramb de sub rama ochelarilor de un negru opac si obrazul acoperit cu o barba destul de stufoasa.
Tasni cu viteza unui iepure spre cea mai apropiata usa, cea a baii, incercand sa scape de primejdie, dar nu apuca decat sa treaca pragul.
Fara a gandi, omul se napusti ca un vultur in picaj asupra ei inainte de a-i da ocazia sa deschida gura pentru a striga dupa ajutor, si o izbi cu putere cu capul de marginea cazii, aruncand-o inauntru. Inainte de a-si da ultima suflare, Rebecca isi privi ucigasul ce statea aplecat asupra ei, si apuca sa rosteasca doar un “mami…” surd, inainte de a se lasa moale si rece in cada ce devenise o balta de sange.
Inchise ochii si se lasa condusa de mana de un inger..catre raza aceea de lumina ce sclipea frumos in departare.
Auzind zgomote obscure la etaj, Carla se trezi din somn si tasnind din pat direct in hol, ramase cu gura cascata la usa de la intrare ce statea deschisa larg de perete. Vrand sa urce in camera Rebeccai, observa dezastrul din living si respiratia i se intretaie. Deschise gura si striga de cateva ori dupa fata ei in urca in graba scarile.
(afara se auzira cainii latrand, apoi rotile masinii scrasnind furios pe strada din fata casei, apoi sunetul se estompa intr-un nor imens de praf)
Nu apuca sa vada decat o dara de sange ce mazgalise carpeta din holul de la etaj si isi spuse in sine “Doamne, zi-mi ca nu e adevarat!..” Se napusti in baie si, prabusindu-se in genunchi langa marginea cazii, scoase un urlet de disperare si durere cand vazu ca Rebecca nu mai misca iar sangele siroia pe peretii cazii.
Imaginea era cutremuratoare, trebuie sa fi fost cumplit pentru o mama sa isi vada copilul zacand intr-o balta de sange, rece si moale ca o carpa. Nu ii trecu nimic prin minte in afara de “Blestemat sa fii tu ce ai curmat viata acestui copil! Blestemat pe veci!”.
Plangea pe gresia rece, tinand-o pe Rebecca strans la piept si sarutand-o, intrebandu-se de ce nu a fost acolo sa impiedice acest lucru sa se intample, de ce nu murise ea in locul ei.. de ce?… , plangea cu sughituri si simtea cum inima i se face bucati in piept…
intre timp…
Undeva pe la 5km de locul pe care il pradase, Benjamin conducea ca nebun, depasind frenetic masina dupa masina, ignorand orice semn de ciruculatie sau limita de viteza. Coti brusc pe Drumul National 234 ce ducea in munti si isi continua drumul haotic printre masinile ce il claxonau, disperat.
Inima ii bubuia in piept, respira repede si fruntea ii pulsa de nervi si manie. Cum putuse sa faca asa ceva. Adica dintre toti, tocmai el. Nu ii venea sa creada asa ceva, nu putea concepe a fi real ceea ce tocmai se intamplase. Nu trebuia decat sa ia cateva lucruri de valoare si sa dispara, fara urma. Dar totul se complicase! Daca nu aparea copilul ala in cale, daca nu l-ar fi prins in flagrant. Nu mai intelegea nimic.
De ce nu gandise, cum putuse sa omoare un copil? CUM?!?
Izbi cu pumnul in bordul masini, facand sa sara acul de la kilometraj si isi afunda piciorul in acceleratie, mai sa o rupa. Dupa cativa kilometri, undeva in apropierea unui varf de deal, neputandu-si controla un gest de nervozitate, trase cu putere de volan spre stanga intr-o curba, nebagand de seama pata de ulei ce lucea pe sosea.
Rotile ii patinara si fu aruncat in mai putin de 10 secunde peste marginea soselei, direct in hau. Nu apuca sa mai zareasca decat foile si obiectele din sac zburand pe langa el, in timp ce masina se izbea cu putere de stancile ascutite. Cu un bubuit sec, masina izbucni in flacari si exploda intr-un nor gri de fum si bucati de metal contorsionat, apoi se prabusi la fundul prapastiei, cu capota in jos, peste trupul facut scrum al lui Benjamin.
Politia fusese anuntata la scurt timp de catre un vecin, ce auzind urletele Carlei ii sari in ajutor. Nemai avand puterea sa se ridice din baie, Carla fu escortata de vecin in bucatarie unde ii pregati o cana cu ceai in timp ce politia era pe drum inspre ei, pentru a lua la cunostinta cele ce se petrecusera. Carla ramase cu privirea goala atintita asupra unui punct imaginar din fata ei, tremurand toata si la fel de alba ca varul. Politia ajunse in scurt timp dupa telefonul vecinului si constatara cadavrul fetei de numai 6 ani pe podeaua cazii din baia de la etaj. Doi dintre politisti investigau baia, unul era in living cautand amprente, iar comandantul James P. Marshall o chestiona pe Carla in legatura cu cele ce se intamplasera in acea noapte.
Dupa ce amprentele fusesera trimise la laborator pentru a fi identificate, politistii se retrasera in masina ce astepta in fata casei Carlei.
Era deja trecut de ora 8 dimineata, cand comandantul primi un apel pe telefonul mobil. Vocea il instiinta de faptul ca ucigasul fusese gasit, undeva in prapastia din Valea Seaca, alaturi de cateva din ramasitele lucrurilor pe care le furase de la victima in cauza. Avusese nenorocul de a plonja de la inaltimea de 530 de metri de pe sosea, direct in prapastie, iar medici legisti confirmara identitatea cadavrului cu cea a lui Benjamin.
Comandantul ii transmise vestea Carlei, insa aceasta nu avu puterea decat sa dea din cap cu ochii in lacrimi, ramanand nemiscata pe scaunul din bucatarie, cu cana de ceai neatinsa in mana.
Dupa multe ore de interogatoriu, Carla ramase singura in pustietatea din casa. Politisti plecara dupa ce ii adresara condoleante, inchizand cazul cu regret in suflet, dar multumiti ca cel ce comisese crima era acum oale si ulcele pe fundul vaii.
Inmormantarea Rebeccai avu loc peste doua zile la cimitirul din apropiere. Carla refuza sa faca din asta un mare fast pentru falsii prieteni pe care ii avea asa ca hotara sa se tina tare pe picioare si sa cheme doar trei dintre prietenii cei mai apropiati ei si pe mama sa, singura in putere de a-i alina durerea coplesitoare. Dupa aproape 20 de minute in care se spusesera rugaciuni pentru sufletul celei decedate, se lasa linistea peste cimitir. Cei indoliati priveau cu regret la groapa ce se deschidea in fata lor si la cei doi barbati ce lasau sicriul sa alunece inauntru. Cu capetele plecate si cu solemnitate in glasuri, adresara condoleate mamei si bunicii, apoi indepartandu-se incet catre masinile negre, disparura in zare.
Carla se lasa in genuchi si mangaie capacul sicriului in timp ce lasa sa ii cada lacrimi grele de durere in peste firul de trandafir ce zacea pe capacul sicriului. Cu greu se lasa desprinsa de langa sicriu de catre mama ei. Isi lua ramas bun..apoi cu pasi marunti si tremurand toata, se indeparta.
Insa.. urmatoarele minute fura mai dureroase ca oricand..despartirea o coplesi, si intr-un strigat sfasietor ce rasuna ca un ecou printre pietrele funerare, se pravali la picioarele mama-sii inconstienta.
Urmatoarele 2 zile nu si le mai amintea cu exactitate. Fusese tintuita la pat si tinuta sub supraveghere de catre o asistenta ce ii administra lichide si medicamente ca sa o repuna pe picioare, insa ea refuza sa creada ca ceea ce traia era real. Inchidea ochii si aceleasi imagini ingrozitoare i se perindau prin minte iar si iar pana cand simtea ca e sfasiata in bucati, apoi se mai linistea si adormea, un somn adanc, care insa se preschimba mereu in cosmar.
Dupa aproape 3 saptamani, isi mai reveni la viata, desi viata pentru ea nu mai avea nici un sens. Trebuia insa sa se puna pe picioare, incerca cu greu sa se tarasca pana in bucatarie sa isi ia medicamentele si sa isi bea ceaiul. Era constienta ca nu ii facea bine acest ritm pe care cu greu si-l impunea dar era necesar sa faca ceva. Insa de fiecare data knd credea ca totul va reveni la normal, ceva o tragea cu putere in jos, parca vrand sa o ademeneasca in haul ce se ivise sub ea. De fiecare data insa depunea efortul de a se prinde de o ultima urma de speranta, ca de un fir de ata, si de a iesi din starea in care se afundase.
dupa 4 ani
Viata Carlei devenise neinsemnata o data cu lipsa Rebeccai. Trecuse o data prin situatia de a-l pierde pe omul pe care il iubea, si se repuse pe picioare cu greu. Dar dupa moartea fetei, totul se schimbase.
Nu mai avea cheful necesar pentru a mai face nimic. Desi ii intelesesera situatia nefericita in care se afla, dupa 3 luni de rateuri neintrerupte, hotarara sa ii ofere fie o vacanta fie ar fi fost nevoiti sa o concedieze, deoarece de pe urma ei in ultima perioada se confruntau cu pierderi imense de profit si proiecte esuate.
Carla intelese acest lucru si renunta de bunavoie la job, hotarand sa isi ia singura o vacanta prelungita. Nu conta oricum prea mult daca nu muncea o perioada, avea bani in banca cu care sa poata sa se intretina cel putin timp de 4 luni de zile. Si in plus de asta nu o mai interesau multe. Renuntase sa mai cumpere inghetata cu caramel si piersici, intrucat nu facea decat sa ii aminteasca de Rebecca, nu mai impodobea casa cu flori in fiecare duminica. Isi pierdea timpul mai mult pe la Biserica, rugandu-se si cerandu-si iertare la Dumnezeu, simtindu-se vinovata pentru moartea fetei sale, pentru ca lasase ca a doua oara persoana iubita sa ii fie luata de langa ea. Ea nu putea sa si-o ierte! Niciodata!
In ziua de 22 decembrie, in preajma Craciunului, afara nori se adunasera si formara o pacla portocalie ce acoperi pe data tot orasul. La scurt timp, incepu sa ninga cu fulgi mari si pufosi, la fel ca in acea zi din ’76, cand pe lume aparuse un inger de fata.
Carla era in living, ghemuita in canapeaua din fata bradului ce stralucea frumos la lumina beculetelor colorate. Desi isi pierduse fata, tinu mortis sa cumpere cadouri pentru ea. Le impachetase frumos cu hartie colorata si le atasase fundite roz, ca cele pe care Rebecca le purta in condite, le aranjase in jurul bradului si puse la casetofon colinde. Daca un strain ar fi fost martor la aceasta atmosfera, s-ar fi induiosat in asa hal incat ar fi luat-o pe Carla in brate si nu i-ar mai fi dat drumul vreodata. Ea insa nu vroia imbratisari. Statea cu privirea pironita la ingerasul cu harpa aurie din varful bradului si strangea in brate ursuletul Rebeccai.
Pentru cateva momente, hotara sa treaca peste starea aceea de covalescenta si sa isi reia viata de la capat, dar renunta repede si se crispa din nou, strangandu-l si mai tare pe Domnul Tedy in brate. Cand ceasul batu de ora 11 si jumatate noaptea, Carla se ridica din mijlocul canapelei si se duse in bucatarie.
Netrecandu-i vreun gand prin minte, deschise dulapiorul de medicamente si extrase un tub de culoare alba din care scoase 3 pastile. Isi turna intr-un pahar apa si le dadu peste cap, apoi urca la etaj si intra in biroul lui Tom.
Se opri in fata pozei lui Tom, langa care acum tronau doua poze ale Rebeccai, una de cand era ea bebelus, si una de la 6 ani, de la aniversarea zilei sale de nastere.
Atinse cu varfurile degetelor fotografia inramata a lui Tom, apoi, plimbandu-si mana peste cea a Rebeccai, susura din strafundul sufletului “imi pare rau.. atat de rau…” , inainte de a iesi din camera si de a inchide usa in urma ei.
In baie, cada se umplea cu apa in timp ce Carla se fataia prin camera sa, cautand un halat de baie curat. Afara frigul aburise geamurile si nu se mai puteau zari decat luminile incetosate de la felinarele din strada. Intra cu ursuletul Rebeccai in baie si lasand sa-i cada hainele pe jos, intra in apa fierbinte.
Inchise ochii si vizualiza pentru a mia oara corpul neinsufletit ce zacea in cada plina de sange, vizualiza imaginea de la cimitir, figura lui Tom cand o sarutase pentru ultima oara inainte de a pleca in misiune, primul scancet al Rebeccai cand se nascu, primi pasii..
Isi simtea ochii grei de somn, corpul parca nu o mai asculta, simtea cum ii zvacnesc tamplele si cum inima isi incetineste ritmul pe parcurs ce timpul trecea. Avu dorinta de a se ridica din cada si de a opri apa ce ii ajungea pana la barbie insa nu putu sa se miste din loc. Incerca sa isi traga mana ce il tinea inca strans pe Tedy de pe marginea cazii si sa traga dopul cazii afara, insa nu putu sa miste nici macar un deget.
Apa ii ajungea pana in dreptul gurii acum. Inspaimantata, trase aer in piept si inchise ochii, in timp ce apa urca din ce in ce mai sus, pana depasi marginea cazii.
Se lupta sa iasa afara inainte de a ramane fara aer in plamani, insa orice ar fi incercat sa faca, nu o ajuta. Atunci intelese.
Pastilele! Pastilele…
Inchise ochii si asculta sunetul jetului de apa ce curgea neincetat in cada ce dadea pe dinafara si cu ultimul gand fugindu-i la Rebecca, isi goli plamanii de ultima gura de aer ce o mai tinea in viata. Cateva clipe, corpul tresari de pulsatiile plamanilor ce se luptau pentru un strop de oxigen, apoi tremurul se potoli, lasand corpul Carlei inert, sub apa.
dupa 5 ore..
Din pumnul strans inclestat, Tedy se desprinse si cazu in balta ce se scurgea din baie pe hol, inundand carpeta, treptele de la scara ce ducea spre living, bucataria, dormitorul…
Fu prea tarziu cand vecinii descoperira ca iese apa din casa Carlei. Acesta plecase demult dintre ei, iar cele cateva lucruri ce mai erau prin casa pluteau in apa ce inundase totul…
) Sa va zik ce-mi trecu mie azi prin minte, k tot ma plictiseam in fatza calculatorului.
gasii si site cu hieroglifele alea..si dai si kinuie-te sa scrii asa…si sa vezi kre litera ce semn are… pfff =)))
)
)]
( vreau inapoi..acum!” si ma indrept spre statia lui 300. Prind repede autobuzul si ma sui in el. Ca in orice alta zi, este full..si abia ai loc sa respiri,dar macar o sa ajung in timp util la facultate. Pana la Victoriei face 15 minute..intr-un trafic de nedescris. Renunt sa merg cu el pana la universitate ca asta ar insemna sa nu mai ajung niciodata, asa ca ma dau jos la Victoriei si iau metroul. Ajung pe peron cam cu 40 de secunde dupa ce tocmai trecuse un metrou..deci yay am de asteptat. Ma invart pe acolo, ma mai uit la monitoarele ce tocmai imi arata horoscopul pe ziua de azi si apoi vine si metroul meu. E bine! Inca mai am timp sa ajung la facultate in timp util.
